UPDATE: Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat, iar miniștrii de externe fac o serie de declarații în urma discuțiilor avute.

”Întâlnirea de astăzi arată că nu există alternativă”, a spus Lavrov. ”Vrem să continuăm aceste discuții. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le stabilim, pentru a asigura securitatea pe întreg teritoriul european.”, a mai spus oficialul rus. 

Lavrov a mai precizat că Occidentul ”se comportă periculos”, prin faptul că trimite arme Ucrainei.  “Cei care furnizează arme Ucrainei trebuie să realizeze că vor fi trași la răspundere pentru faptele lor”, a subliniat demnitarul. Kuleba a mai menționat că își dorește să obțină pacea prin soluții diplomatice, dar a subliniat că Ucraina nu se va preda.

 

Întâlnirea dintre miniștrii de externe din Rusia și Ucraina, Lavrov și Kuleba, va avea loc joi, față în față, în Turcia.
Bombardamentul a continuat și noaptea trecută, iar bilanțul ONU înregistrează peste 500 de decese în rândul civililor și aproape 1.000 de răniți.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Marea Britanie spune că Rusia a confirmat că folosește arme termobarice în Ucraina

Întâlnirea va avea loc în Antalya, conform purtătorului de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova.
Întâlnirea a fost propusă de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

Citeste si: Imnul Ucrainei a fost interpretat în centrul Kievului, în timp ce rușii înaintau spre Capitală

Forumul diplomatic va avea loc pe data de 11 martie.

Negocierile de pace de până acum nu au avut niciun rezultat

De două săptămâni armata ucraineană luptă cu cea rusă, iar negocierile de pace de până acum nu au ajuns la niciun rezultat.
Discuţiile ruso-ucrainene au avut loc luni şi au durat cinci ore.

Citeste si: Vladimir Putin i-a făcut o ofertă finală lui Volodimir Zelenski. Ce decizie va lua președintele Ucrainei

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Delegaţia rusă a fost condusă de consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, care a declarat mai devreme că delegaţia rusă este pregătită să discute cu partea ucraineană atât timp cât va fi nevoie pentru a ajunge la acorduri. El a mai spus că delegaţiile au convenit în mod preliminar să organizeze următoarea rundă de discuţii în Belarus, adaugă TASS.

Citeste si: Polonia transmite că țările NATO trebuie să acționeze împreună pentru a furniza echipament Ucrainei

"Pentru ca aceste decizii să obțină niște oportunități de implementare în soluții logistice, părțile pleacă la consultări în capitalele lor.
Și părțile au discutat despre posibilitatea desfășurării unei a doua runde de negocieri în viitorul apropiat, la care aceste subiecte vor primi practică concretă de dezvoltare”,

a declarat luni, 28 februarie, consilierului șefului administrației președintelui ucrainean Podolyak.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si