In articol:
- ”Nu am văzut un KO cum și-a luat Mircea Badea”
- Teodor Emi l-ar antrena pe Mircea Badea
- Teodor Emi, după analiza luptei: ”Pe Mircea Badea l-am simțit foarte slab pregătit”
Un genunchi devastator a fost suficient pentru a-l trimite pe Mircea Badea în ”lumea viselor” pentru câteva secunde bune.
Ajungem la sala de sport, undeva în Berceni, loc în care Teodor Emi își antrenează grupul de elevi. Are 3 Dan în kicboxing și pare sigur pe el când vine vorba de luptă. Cu toate acestea, încearcă să fie cât mai modest când vine vorba de victoria categorică în fața lui Mircea Badea, ba chiar mai mult, nu îl ironizează prea tare pentru felul în care
”Nu știu exact motivul lui de a lupta, dar pot să presupun. Am pus o postare pe facebook, la sfârșitul anului, privind niște accidentări destul de urâte ale mele. Am avut, anul trecut, mâna stângă ruptă, o tăietură foarte urâtă la mâna dreaptă, pe care mi-am făcut-o chiar aici, în sală, pe când tăiam saltelele, și meniscul ciupit. Cred că asta i-a dat curaj lui Badea și, la câteva zile, exact când mi-am scos copcile, a venit propunerea promotorului Cristian Iordache pentru acest meci.
</p
Mai mult, explică el, cel mai tare l-a iritat faptul că Mircea Badea nu l-a contactat direct. ”Mircea a trimis, la început, niște copii sau, pot să presupun, pentru că el a tot spus că o să primesc niște provocări... După aceea au început tot felul de copii, mai mult sau mai puțin sănătoși la cap, să îmi scrie provocări pe facebook. Eu i-am lăsat în plata lor, mi-am făcut meciurile mele. Dar, în cei patru ani cred că a avut destul timp să se antreneze. Nu știu, e discutabil ce și cu cine s-a antrenat. Am auzit că a fost o perioadă la sală la faimosul boxer Mayweather, în America, dar... Pot să presupun că nu a fost constant în antrenamente și, în al doilea rând, nu are experiența mea. Cred că experiența a făcut marea diferență. Asta a fost și motivul disputei. El a criticat niște sportivi care muncesc foarte mult. Eu am muncit foarte mult ca să ajung la aceste rezultate”, a mai spus Teodor Emi.
Iar când vine vorba de revanșă, motociclistul care l-a învins pe Badea fără prea mare efort este sincer. ”La cum a decurs meciul, aș prefera să nu mai fie unul, o a treia confruntare... Sincer, eu aș dori să fie ultima oară, sper că și-a învățat lecția... Se întâmplă, și eu am câștigat, și eu am pierdut niște meciuri, el chiar a râs pe un KO pe care mi l-am luat de la un sportiv foarte valoros, cu care chiar sunt prieten în afara ringului. Spiritul artelor marțiale e cu totul altul...”, ne-a mai spus, în exclusivitate, luptătorul care recunoaște că, totuși, a fost felicitat de amicii lui: ”Prietenii mei au râs și m-au felicitat pentru că, până la urmă, nu a fost un super-adversar, a fost de divertisment mai mult, mai ales că el are gura mare. E cam copil mic, dar are talentul să te enerveze destul de tare”.
De altfel, lupta celor doi a fost și o înfruntare a orgoliilor. Iar asta, explică Teodor Emi, din cauză că Mircea Badea se comportă copilărește. ”M-a enervat și pe mine. Copilărește, dar se adună chestiile astea... M-a enervat că râdea de mine că nu am reușit să îl bat bine prima dată, când am fost mai degajat. M-a enervat că a zis că o să primesc provocări și îmi trimitea tot felul de copii sau tot felul de ciudați ca să mă provoace. M-a enervat că mi-a lansat provocarea exact când am fost accidentat și toate acestea m-au făcut să îl iau puțin mai în serios, de data asta. Mai ales că eu credeam, din momentul ce a cerut revenșa și în ring – pentru că asta a și fost disputa, în primul meci, că dacă era în ring se termina mai repede – că vine foarte pregătit. Credeam că o să fie un pic mai greu... Nu mă îndoiam, la nivelul meu de experiență, că nu o să câștig, dar mă gândeam că o să fie un pic mai greu și el, fiind om de televiziune, știe să managerieze anumite știri. Adică, dacă el îmi prindea o lovitură, două, așa cum a fost în primul meci – când deși nu mi-a prins nicio lovitură s-a tot agățat de o chestie că nu l-am bătut destul de repede - ar fi dat imaginea asta de o sute de ori, chiar dacă pierdea. Asta m-a și întărâtat și m-a făcut să îl iau un pic în serios”, ne-a mai spus Teodor.
”Nu am văzut un KO cum și-a luat Mircea Badea”
În altă ordine de idei, după meci, Teodor Emi și-a dat seama că l-a luat prea în serios pe Mircea Badea și lămurește situația cu privire la KO pe care prezentatorul Tv l-a resimțit. ”Efectul loviturii asupra lui a fost destul de puternic. A fost un KO foarte puternic și, sincer, chiar nu vă spun ca să mă pun bine cu el sau să vreau să par eu băiatul bun sau alte chestii... Dar, dacă aș fi știu de dinainte că o să pice atât de rău, l-aș fi ținut. Sincer. Adică, chiar a căzut foarte urât. I-am țintit fix bărbia. El s-a și lăsat un pic și asta a amplificat impactul. Adică el, practic, a dat un pic cu capul în genunchiul meu. Eu am vrut să îi dau cu genunchiul în cap, iar el a dat cu capul în genunchi, Lovitura a fost cam de nota 9,5. Eu am dat cam de 8, mai ales că forța e mai mare la corp decât la cap, dar având în vedere că el a dat cu capul în genunchi, de la 8 s-a ridicat cam la 9,5. Nu am stat să îl număr, eu vorbeam cu elevul meu care stătea cu mine la colț, mă uitam prin sală, nu am stat să număr. Dar, cred, după ce am văzut filmarea, cred că a stat 5-10 secunde, a stat sigur. După aceea, este normal să nu te lase (să te ridici, n. red.), ar fi fost chiar o crimă să îl lase. S-ar fi putut ridica foarte greu și vă dați seama că nu mai era în stare de nimic. Deci el nu mai era în stare să continue meciul sub nicio formă. Putea să aibă urmări foarte grave...(...) Când l-am văzut leșinat, căzut, am fost uimit. Am fost uimit de efectul loviturii, chiar nu mă așteptam. Din experiența mea de 18 ani de arte marțiale nu am văzut un KO cum și-a luat Mircea Badea, să cadă cu capul așa... Dacă era să știu dinainte, chiar l-aș fi prins”, a mai explicat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, Teodor Emi.
Teodor Emi l-ar antrena pe Mircea Badea
Cum este antrenor la sala pe care o are în Berceni, Teodor Emi recunoaște că l-ar antrena pe Mircea Badea. ”Aș primi să îl antrenez. L-aș învăța, primul lucru, respectul, dar cu vorbă bună. L-aș pune să se antreneze cu toți elevii, cot la cot, să își dea seama că el nu este un om deosebit, ca niciunul dintre noi. Nu știu dacă aș putea deveni prieten, prieten e greu de spus, dar o relație de ”salut”, cum am dat mâna și după meci...”, ne-a explicat el.
Mai mult, chiar dacă recunoaște că Mircea Badea l-a cam enervat, ”motociclistul” recunoaște că a vorbit, după meci, cu prezentatorul TV: ”Am vorbit după meci. I-am reproșat faptul că am primit tot felul de provocări și nu a venit el personal. El a zis că nu i-a trimis el, deși se cam leagă, e cam mare coincidența să spună că voi primi provocări și să și apară tot felul de măscărici... I-am urat multă sănătate și noroc în viață...”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În altă ordine de idei, Teodor Emi l-a bătut pe Mircea Badea, contrar uzanțelor din galele de genul K1, pe gratis. ”Meciul nu a fost foarte promovat, am avut o înțelegere cu promotorul Cristian Iordache, nu cu el personal. A fost o înțelegere reciproc avantajoasă din alte puncte de vedere. Cel puțin din partea mea, cu Cristian Iordache... Nu am luat bani pentru lupta asta... Voiam să închei discuția asta, pentru că mă durea capul...”, explică Tedi.
Teodor Emi, după analiza luptei: ”Pe Mircea Badea l-am simțit foarte slab pregătit”
”Tactica se abordează în funcție de adversar. Pe Mircea Badea l-am simțit foarte slab pregătit, cu toate că eu mă așteptam să fie altfel. El, în primul meci, a stat în gardă normală, cu stângul în față. Acum, el a stat cu dreptul în față și-a schimbat garda, ceea ce înseamnă să te reinventezi, ca să zic așa. Iar el, la 40 de ani și cu experiența pe care o avea, nu avea cum să se reinventeze. Eu bănuiesc că el și-a schimbat garda special pentru a lovi cu piciorul de forță, piciorul stâng, chiar pe piciorul meu lovit. Prima mea lovitură, acel low-kick, i-a mutat piciorul din loc. Și chiar mă așteptam- pentru că tactica mea este, de obicei, să lovesc foarte tare pe coapsă, cum am dat mai multe KO în meciuri anterioare – să blocheze, dar am văzut că stătea cu piciorul foarte moale... Nu i-am simțit o reacție... Și atunci am trecut la combinație. Mircea Badea s-ar putea bate cu oameni neantrenați, ar avea o șansă... Poate cu colegul lui, Ciuvică (Mugur Ciuvică, n. red.).. Posibil ar câștiga, are totuși o pregătire de ani mulți de arte marțiale.(...) Nu îl văd cum ar fi putut câștiga... Decât printr-un noroc fantastic... Nu asta e problema.. Fiecare este bun în ceva, doar că el nu a vrut să înțeleagă chestia asta. El, din prezentator Tv, s-a pretins mai puternic și mai presus decât orice luptător. A fost la un pas să câștige concursul, a fost o întâmplare foarte hazlie... Eu ajungând la mall, am avut nevoie la toaleta, dar cum nu merg prea des pe acolo, nu găseam toaleta. În timp ce căutam toaleta s-a convocat meciul, Mircea Badea era în ring și, exact când am ajuns eu mi-a strigat Cristi că mai am două minute să mă prezint”, ne-a mai povestit, zâmbind, Teodor Emi. Iar victoria a sărbătorit-o modest. Cu prietenii, la mall. ”Victoria cu Mircea Badea am sărbătorit-o sus, la mall, am mâncat o felie de pizza și am băut o bere cu băieții, modest....”, ne-a mai spus Teodor Emi, motociclistul care l-a făcut praf, în cinci secunde, pe Mircea Badea.
Foto&video: Radu Vodă Voicescu