Pe data de 21 noiembrie 2023 Biserica ortodoxă celebrează  Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Este comemorată aducerea Fecioarei Maria la Templu de către părinții săi, cei doi Sfinți Ioanchim și Ana. Arhiereul Zaharia a dus-o pe Maica Domnului în locul cel mai sfânt din Templu, în Sfânta Sfintelor, pentru ca ulterior ea însăși să devină cea mai sfântă. Acolo, arhiereul intra o singură dată pe an.

Fecioara Maria a petrecut 12 ani în Templu.

Această mare sărbătoare mai este numită, în tradiția populară, Sărbătoarea Luminii, dar și Vovidenia sau Ovedenia, potrivit crestinortodox.ro

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2023

Află ce este bine să faci de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

[Sursa foto: Facebook]

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului are loc pe 21 noiembrie 2023 în Calendarul ortodox

Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică a existat înainte de secolul al VI-lea. În această zi este mare sărbătoare, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului fiind notată cu cruce roșie în Calendarul ortodox. De asemenea, pe 21 noiembrie creștinii au dezlegare la pește.

Părinții Maicii Domnului, Sfinții Ioachim și Ana, pe când nu aveau copii, dar își doreau foarte mult un prunc, ei L-au rugat pe Cel de Sus să le dăruiească cinstea de a fi părinți, promițându-i că dacă vor avea un copil, îl vor duce la Templu și îl vor închina Lui.

Citește și: Pe ce dată se sărbătorește Sf. Andrei în 2023? Tradiții și obiceiuri pentru această dată

Atunci, un înger le-a vestit că vor avea o fată care se va numi Maria. Sfinții Ioachim și Ana nu au uitat de cele spuse lui Dumnezeu și, la trei ani de la nașterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la Templu. Acolo, ea a fost întâmpinată de însuși marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din Templu, în Sfânta Sfintelor, unde tânăra Maria a stat până la 15 ani.
Ea a fost dusă în acest loc pentru a deveni, însăși, Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu. 

Apoi, din ea, Cel Necuprins și Veșnic, avea să ia trup.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2023

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în anul 2023 este celebrată pe data de 21 noiembrie în Calendarul ortodox.

[Sursa foto: Doxologia]

Ce este bine să faci în această zi sfântă? Tradiții și obiceiuri pentru Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică se fac previziuni cu privire la vreme. Dacă este o zi înnorată, anul ce vine va fi unul cu epidemii. Dacă ninge, iarna va fi grea. La polul opus, dacă este soare, vara va fi secetoasă.

Cu prilejul acestei mari sărbători, în această zi sunt pomeniți cei care s-au stins fără lumânare. În memoria lor se împart fructe și lumânări albe. Femeile din mediul rural dau de pomană, potrivit tradiției, „lumina de veci”. Se spune că lumânarea dată de pomană în această zi pentru sufletul celor trecuți în neființă nu se va stinge niciodată în lumea de dincolo.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Tot în mediul rural, creștinii obișnuiesc să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului în fiecare gospodărie și apoi să așeze lângă ea un vas cu apă proaspătă din care se va bea dimineața, acesta fiind considerat un veritabil remediu pentru boli.

Citește și: Sărbătoare 21 noiembrie 2023: Este dezlegare la pește! Cruce roșie în calendarul ortodox

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2023

Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică a existat înainte de secolul al VI-lea.

[Sursa foto: Pixabay]

Deoarece este o sărbătoare mare și foarte importantă, în această zi nu se muncește. Nu se spală deloc, nu se coase, nu se țese, nu se calcă și, de asemenea, nu se gătește. În plus, este interzisă orice activitate legată de prelucrarea lânii și a pieilor de animale. Totodată, pentru a fi feriți de necazuri, credincioșii ung ușile și ferestrele cu usturoi.

În mai multe regiuni din țară, fetele tinere care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă, iar atunci când aud cântecul cocoșului, fiecare fată aprinde lumânarea așezată pe marginea fântânii și privește în fântână. Fata care va împlini ritual va putea vedea în apă clipul ursitului ei.

În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii și tinerii pun crengi de măr în vase cu apă și agheasmă care sunt ținute la lumină și căldură ca să înmugurească și să înflorească pentru ca apoi să fie folosite în noaptea Anului Nou pe post de sorcove.

Pe 21 noiembrie, oamenii certați trebuie să se împace și să își ceară iertare, iar femeilor li se recomandă să fie pline de bunătate și smerenie.

Calendar ortodox pentru luna noiembrie 2023

21    M† Intrarea în Biserica a Maicii Domnului (Dezlegare la peste)

22  M   Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip (Post)

23  J†  Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vălcea (Dezlegare la ulei și vin)

24  V   Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei (Post)

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

25  S† Sfânta Muceniță Ecaterina (Dezlegare la pește)

26   D   Sfântul Stelian- Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3

Dregătorul bogat- păzirea poruncilor- Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3 Duminica nr: 4

27  L   Sfântul Mucenic Iacob Persul (Post)

28  M   Sfântul Ștefan cel Nou; Sfântul Mucenic Irinarh (Dezlegare la ulei și vin)

29  M   Sfinții Mucenici Paramon, Filumen și Valerian (Post)

30    J†  Sfântul Apostol Andrei; Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (Dezlegare la peste)


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si