VIDEO: Inundații în Grecia: Peste 200 de cetățenii români au rămas blocați în zonele afectate
După ploile torențiale provocate de ciclonul „Daniel”, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că aproximativ 200 de cetățenii români se află în zonele afectate și sunt sprijiniți în vederea evacuării.
Author: Stefania Pavel sâmbătă 09 septembrie 2023 , 19:03
Salvatorii din centrul Greciei încearcă să ajungă la sute de persoane blocate de inundațiile care au lăsat sate scufundate și unde 10 persoane au murit. Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că grecii se confruntă cu "o luptă foarte inegală" cu natura, potrivit BBC.
Români sunt rugați să se intereseze cu privire la starea drumurilor
Din păcate, printre persoanele blocate în Grecia fac parte și 200 de cetățeni români. Reprezentanții Ambasadei României la Atena și Consulatului General de la Salonic le acordă sprijin acestora în vederea evacuării și asistența necesară, în limita competențelor, transmite Ministerul Afacerilor Externe de la București.
MAE le cere acestora să respecte întocmai instrucțiunile autorităților elene responsabile, să nu părăsească locațiile sigure în care se află și să semnaleze imediat evoluțiile situației în care se găsesc și solicitările suplimentare de sprijin (la numărul unic 112 și la cele două misiuni diplomatice române).
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879 și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088.
"Peste 2.850 de persoane au fost salvate de la începutul fenomenelor meteorologice nefavorabile", a declarat sâmbătă Yannis Artopios, un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri, pentru postul de televiziune Mega. "Sunt încă multe persoane în satele din jurul Karditsa, Palamas și spre Trikala. Nu sunt dispăruți, sunt prinși în capcană", a spus el, adăugând că șase persoane sunt oficial date dispărute.
"A fost un adevărat infern", a declarat Eleni Patouli, rezidentă din Palamas.
Oamenii din unele regiuni sunt furioși pe autoritățile grecești
Râurile au ieșit din matcă, în timp ce casele și podurile au fost măturate după zile de ploi torențiale. Locuitorii din satele din jurul localităților Palamas și Karditsa au făcut apel pentru alimente și apă. După săptămâni de temperaturi caniculare și incendii de vegetație, câmpiile din Tesalia au fost inundate de o furtună care ține de trei zile.
În 24 de ore au fost înregistrate precipitații de până la 800 mm- mai mult decât un an de precipitații- inundând zonele din centrul Greciei. Cel mai recent oraș amenințat este Larissa, unde locuiesc 150.000 de persoane, unde râul Pineios a ieșit din matcă în unele suburbii.
Este unul dintre cele mai mari orașe din Grecia și centrul agricol al întregii țări. Dar aproape un sfert din producția agricolă din acest an a fost pierdută.
Imaginile din satelit au arătat că aproape 73.000 de metri pătrați de teren din Tesalia au fost inundați. Mulți oameni din regiune sunt furioși pe autoritățile grecești. Aceștia îi acuză pe miniștri că folosesc schimbările climatice ca scuză pentru proiecte de construcție proaste.
Un pod s-a prăbușit din cauza unui ciclon în urmă cu trei ani, așa că l-au reconstruit. Acum este din nou complet distrus. Mulți greci văd acest lucru ca pe un simbol al eșecului guvernului.
Orașul Larissa este de nerecunoscut. Multe drumuri sunt foarte abrupte. Casele din partea de jos a drumului sunt acum complet inundate, în timp ce casele din partea de sus sunt intacte- deocamdată. Pagubele aduse infrastructurii sunt enorme. Multe drumuri sunt impracticabile, iar podurile sunt distruse din cauza ferocitatea furtunii. Dar, în același timp, există, de asemenea, copaci arși și pământ pârjolit- resturi de la incendiile devastatoare cu care Grecia s-a luptat toată vara.
”Nu mi-a mai rămas nimic”
Xenia, o femeie în vârstă de 50 de ani cu părul creț și des, își abține lacrimile în timp ce își privește casa de la distanță- nu se vede decât acoperișul galben. Locuiește acolo de peste 30 de ani, împreună cu familia sa.
"Nu am crezut niciodată că se poate întâmpla așa ceva. În momentul de față, în casa mea este aproximativ un metru și jumătate de apă", a declarat ea pentru BBC. "Este distrusă complet și nu mi-a mai rămas nimic, doar slujba mea, această casă și copiii mei. În această seară voi fi găzduită de un coleg, poate chiar mai mult timp. Copiii mei vor dormi la prieteni ale căror case sunt în siguranță. S-ar putea să nu mă mai întorc niciodată în această casă, în care din păcate am locuit toată viața mea, și să închiriez un apartament ieftin pe care să mi-l pot permite cu salariul meu mic."
Catastrophic floods have absolutely devastated Central Greece.
Zagora, Greece received 30 inches of rain in one day. That’s more rain than London typically sees in a year.
Există temeri că bilanțul victimelor ar putea crește și mai mult atunci când salvatorii vor reuși să ajungă în mai multe zone inundate.
Furtuna, numită Daniel, a lovit luni și marți regiunea de coastă centrală Magnesia, înainte de a lovi miercuri alte orașe precum Karditsa și Trikala, aflate mai departe. Pe măsură ce planeta se încălzește, atmosfera conține mai mulți vapori de apă, ceea ce crește riscul de precipitații abundente în unele părți ale lumii, în special în Asia, Europa de Vest și America Latină. În combinație cu alți factori, cum ar fi urbanizarea și amenajarea teritoriului, aceste precipitații mai intense contribuie la producerea de inundații.
În această săptămână, inundațiile grave din Turcia și Bulgaria, țări vecine, s-au soldat cu 12 morți.