In articol:
- Grădinarii sunt disperați că și-ar putea pierde culturile de ceapă
- Seceta cauzează invazia de insecte
Tot din cauza secetei, ceapa de Buzău e pe cale de dispariție.
Grădinarii sunt disperați că și-ar putea pierde culturile de ceapă
În Buzău, grădinarii sunt disperați că ar putea avea pierderi mari de ceapă, care este pur și simplu mâncată de trips, niște insecte minuscule care fac ravagii in culturi.
"Sunt foarte mici, cât un vârf de ac. Coboară jos spre bulb."
Ceapa trebuia să aibă acum frunza verde și înaltă, însă acest dăunător a produs deja efecte.
Ion Mihai, legumicultor: "Atacă partea interioară a frunzei sugând seva și ducând la distrugerea plantei."
Fermierul, care cultivă ceapa pe un lot de 3.000 de metri pătrați de pământ, speră să limiteze daunele, prin creșterea cantității de insecticid și stropirea culturii cu o frecvență mai mare.
Citeste si: Cum să te protejezi de tigrul platanului, insecta sâcâitoare care apare vara
Ion Mihai, legumicultor: "Este în pericol cultura de ceapă de Buzău? Da, este în pericol. Și la alții, colegi, rude care, toți se confruntă cu acest trips."
Seceta cauzează invazia de insecte
Tripsul le dă mari bătăi de cap nu numai producătorilor de ceapă, ci și fermierilor care au solarii cu roșii și ardei.
Citeste si: România este grav afectată de secetă. Cele mai afectate sunt culturile de porumb
Mircea Tatu, legumicultor: "Aici este un prădător natural, și aici îl avem, el stă în floare. Tripsul, de exemplu, nu stă foarte mult pe roșie, atacă și acolo dar mai puțin, pentru că nu îi place, pe când la ardei îi place foarte mult."
Invazia insectelor e pricinuită de seceta prelungită. Rugăciunile au puterea s-o oprească, spune Patriarhul Daniel care a făcut, astăzi, un apel la rugăciune.
Citeste si: Secetă mare în România. Premierul Ciucă îndeamnă populația la un consum responsabil al apei potabile
"Este absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu <<face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi>> (Matei 5, 45)"