In articol:
- Câți bani ar fi dat Ioana Băsescu pe terenul arabil din Nana?
- Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat definitiv de condamnările din dosarul campaniei pentru Traian Băsescu
Fiica fostului președinte Traian Băsescu a scăpat de toate acuzațiile din dosarul „Nana”, care a început în mai 2015. Potrivit procurorilor de la Parchetul General, condus pe atunci de Tiberiu Nițu, funcționarii primăriei Nana, județul Călărași, ar fi retrocedat ilegal 128 de terenuri agricole și ar fi prejudicat comuna cu peste 3 milioane
Câți bani ar fi dat Ioana Băsescu pe terenul arabil din Nana?
La acea vreme, chiar Parlamentul a deschis o anchetă, care să verifice tranzacțiile cu terenuri din respectiva comună. Mai precis, Ioana Băsescu ar fi achiziționat 290 de hectare de teren arabil în localitatea Nana din județul Călărași pentru suma de 1,3 milioane de euro, bani despre care aceasta spunea că ar proveni dintr-un credit bancar de un milion de euro luat de la CEC Bank, dar și din munca prestată de ea.
Acum, Tribunalul din Călărași a dispus încetarea procesului penal și a fost ridicat sechestrul de pe terenurile Ioanei Băsescu, pe care le va putea folosi. De asemenea, instituția a decis încetarea urmăririi penale pentru alți 10 inculpați din dosarul Nana, deoarece faptele s-au prescris.
Citește și: Când se plătesc pensiile în luna martie 2024. Guvernul aprobă normele de aplicare ale legii pensiilor
Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat definitiv de condamnările din dosarul campaniei pentru Traian Băsescu
Totodată, anul trecut, Ioana Băsescu a scăpat de condamnare în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. Decizia de respingere a recursului în casaţie a fost luată de un complet de judecători format din magistraţii Elena Barbu, Hermina Iancu şi Mihail Udroiu.
"Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 232/A din data de 11 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia penală, în dosarul nr.5230/2/2017. Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2023", se arată în decizia instanţei.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Ioana Băsescu avea de ispășit o condamnare de cinci ani de închisoare pentru instigare la delapidare şi spălare de bani. Alături de ea, Elena Udrea, dar și ceilalți inculpați, respectiv Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltări, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea și Ioan Silviu Wagner, director general al companiei Oil Terminal au fost scutiți de pedepse.