Iohannis a promulgat actul normativ care modifică legea carantinei
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri actul normativ pentru modificarea Legii 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, transmite Administraţia Prezinţială.
Author: Andreea Stoica vineri 25 septembrie 2020 , 12:41
Persoanele care se consideră vătămate de măsurile luate de autorităţi pot apela la instanţa iar, în cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiilor de sănătate publică, şi cere anularea actului.
Ce presupune legea promulgată?
„Orice persoana care se consideră vătămata într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art.8 alin.(3) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicarii deciziei direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinta ori la
judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru”, arată actul normativ promulgat de şeful statului.
Proiectul de lege a fost iniţiat de senatorul PSD Robert Cazanciuc, senatorul USR George Dircă, senatorul PNL Daniel Fenechiu şi senatorul UDMR Attila-Zoltan Cseke.
De asemenea, actul normativ prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în complet de 5 judecători constituit în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.