In articol:
Proiectul de lege iniţiat de parlamentarii Pro Europa Mihaela Huncă, Gabriela Podaşcă şi Oana-Silvia Vlăducă modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestică şi a fost adoptat, decizional, de către Camera Deputaţilor pe 28 iulie.
„Art.32.- (1) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.23
Citeste si: Regulile autorităților au fost date uitării. Pasagerii unui tren de călători, surprinși fără mască
(2) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.224 alin.(l) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, arată legea promulgată de şeful statului
Citeste si: Adevărul pe care niciun medic nu îl spune: Ce se întâmplă în organismul tău dacă mânânci pâine cu dojdie?
Ce se întâmplă cu persoanele care solicită ordin de protecție
De asemenea, proiectul modifică şi prevederile referitoare la asistenţa juridică pentru persoanele care solicită un ordin de protecţie.
„Asistarea sau, după caz, găzduirea victimelor, respectiv asistarea agresorilor în unităţile prevăzute la art. 15 alin. (2) şi (3) se face în baza încheierii unui contract de acordare a serviciilor sociale. Pentru minori contractul de acordare a serviciilor sociale este semnat de părintele însoţitor sau, după caz, de reprezentantul legal.
Totodată, „dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu”, mai indică sursa menţionată.