Iohannis a afirmat că se impune creşterea capacităţii de apărare, prin creşterea procentului din PIB alocat apărării, de la 2%, la 2,5%. De asemenea, a menţionat necesitatea asigurării independenţei energetice a României.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis

Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că, din punct de vedere strategic, sunt necesare noi acţiuni consolidate ale României pe cel puţin două dimensiuni.

Am definit astfel două obiective strategice: În primul rând, creşterea capacităţii de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de faţă, la 2,5%. În al doilea rând, se impune realizarea independenţei energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile şi nucleare civile. Sigur, pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, vor fi necesare decizii politice şi trebuie puse în aplicare planuri de acţiune concrete la nivelul instituţiilor competente ”, a declarat șeful statului. 

Citeste si: CSAT, ședință de urgență

El şi-a exprimat indignarea faţă de agresiunea rusă din Ucraina, afirmând că „nu putem accepta ca harta Europei să fie redesenată prin violenţă”.

Deplângem pierderile de vieţi omeneşti cauzate de un conflict militar fără sens, de neconceput în urmă cu doar câteva zile.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Un lucru este însă evident: indiferent de deznodământul acţiunii militare, există deja un învingător- poporul ucrainean, care a devenit simbolul luptei pentru libertate, simbolul rezistenţei împotriva unui invadator. Eroismul şi curajul ucrainenilor inspiră şi obligă.

”Uniunea Europeană demonstrează din nou că este o mare familie”

În acelaşi timp, Uniunea Europeană demonstrează din nou că este o mare familie, că împreună suntem mai puternici şi că putem găsi soluţii chiar şi în cele mai întunecate momente”, a afirmat preşedintele.

„Ţara noastră a fost implicată substanţial- şi rămâne- în toate deciziile care s-au luat la nivel aliat în ultimele zile şi acţionează permanent pentru a oferi sprijin Ucrainei şi cetăţenilor săi care caută refugiu în ţara noastră. Le mulţumesc tuturor românilor care sprijină eforturile consistente ale autorităţilor centrale şi locale pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor intraţi pe teritoriul României ”, a mai spus Iohannis.

Măsurile luate în urma ședinței CSAT

- să intensificăm la nivel bilateral şi aliat demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forţe aliate şi prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România.

 -în contextul general produs de efectele situaţiei de securitate regională este necesară susţinerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiaţi şi posibil şi cu alte dificultăţi. În acest sens, în şedinţa CSAT, au fost decise o serie de măsuri de sprijin.

- în ceea ce priveşte contribuţia României la efortul comunităţii internaţionale de sprijinire a Ucrainei, am fost decisă înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a unei facilităţi logistice, un aşa-numit hub, un centru, care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale în domeniul ajutorului umanitar

către Ucraina şi către ucraineni.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

- intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiaţii din Ucraina şi a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul ţării noastre.

Citeste si: O nouă ședință CSAT pe tema războiului din Ucraina și implicațiile asupra României


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si