Klaus Iohannis: Nu ne așteptăm la o creștere a numărului de infecții cu coronavirus după parlamentare 

Președintele Klaus Iohannis a susținut luni, după vizita la Spitalul Universitar, că autoritățile nu se așteaptă la o creștere a cazurilor de infecție cu coronavirus după alegeri parlamentare, precizând că deja există expertiza de la locale și atrăgând atenția asupra faptul că explozia de noi cazuri de luna trecută nu a fost cauzată de scrutinul din 27 septembrie, ci de nerespectarea măsurilor de către români.

Nu ne așteptăm la o creștere a numărului de infectări după alegerile parlamentare. Suntem bine pregătiți, cunoaștem felul în care ne-am pregătit pentru locale. A funcționat foarte bine atunci, ne vom pregăti și mai bine acum. Creșterea infecțiilor după locale nu s-a datorat alegerilor, a fost o creștere în întreaga Europă. Oamenii s-au infectat nu pentru că s-au dus la vot, ci pentru că nu au respectat măsurile. Între timp avem măsuri mai ferme și vedem că oamenii le respectă ”, a declarat Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la finalul vizitei la spitalul din Bucureşti.

Citeste si: Coronavirus România, bilanț 30 noiembrie. Un nou record de pacienți la ATI

Iohannis: campania de vaccinare va fi un succes

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, susţinând că vaccinurile sunt "eficiente" şi "sigure".



" Deja în cursul acestei săptămâni intenţionez să vizitez un centru de vaccinare şi în acest fel, lumea va putea să vadă că nu vorbim despre o teorie, ci vorbim despre un demers practic. Deci, la noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes şi chiar dacă mai sunt unii care comentează că poate vaccinul este nu ştiu cum, vă asigur că vaccinurile care se produc acum, pentru această campanie, sunt eficiente, sunt sigure şi un lucru care cred că este important de ştiut: vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe
care le vom obţine în primele luni de zile, cam toată lumea se va convinge de siguranţa acestor vaccinuri şi va dori să se vaccineze şi în acest fel vom termina pandemia, pur şi simplu. Deci, toate acestea sunt veşti foarte bune
", a afirmat luni preşedintele.  

Galerie Foto cu Klaus Iohannis, la Spitalul Universitar

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Universitar, alături de ministrul Sănătății

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Universitar

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Universitar

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Universitar


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si