El a mai spus că a lucrat acesta aproape două decenii pentru a construi şi consolida u n partid de stânga, social-democrat, şi a apreciat mereu calmul şi deschiderea acestuia spre dialog, modul în care ştia să îşi asculte interlocutorii.
„Am aflat cu profund regret vestea morţii lui Oliviu Gherman, fost preşedinte al Senatului şi al FDSN, om politic de înaltă ţinută morală, om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat.
Fostul şef al statului a făcut o trecere în revistă a contribuţiei aduse de Oliviu Gherman.
Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro
„Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea şi consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România, un partid care să ducă mai departe valorile şi idealurile Revoluţiei Române. A contribuit, în funcţiile de reprezentare pe care le-a deţinut, la definirea cadrului constituţional şi la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul naţiunilor europene, şi apoi integrarea
El a mai spus că i-a apreciat întotdeauna „calmul şi deschiderea spre dialog, felul în care ştia să-şi asculte interlocutorii”.
„Om de ştiinţă, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar şi din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format şi afirmat profesional.
Oliviu Gherman a decedat la vârsta de 90 de ani, anunţul fiind făcut marţi de fostul premier Adrian Năstase pe blogul personal.