Ion Mihai Pacepa:"Fidel Castro si fratele lui au facut afaceri cu droguri cu serviciile romanesti de informatii"! Toti banii din trafic mergeau in contul lui Ceausescu: "Erau 400 milioane de dolari"
Raul Castro, urmasul lui Fidel Castro in functia de comandant suprem al Cubei, este o mai veche cunostinta a serviciilor secrete romanesti.
Dupa moartea lui Fidel Castro, toata atentia se indreapta catre fratele lui mai mic, Raul, care la 85 de ani indeplineste rolul de Presedinte al Cubei, Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Cubanez si Comandant General al fortelor armate al Cubei.
Se pare ca „noul Castro” este o mai veche cunostinta a serviciilor secrete romane, pe vremea comunistilor. Ion Mihai Pacepa, fostul spion-sef al lui Ceausescu l-a cunoscut personal si il acuza pe acesta ca a facut afaceri cu droguri cu securistii romani.
„L-am intalnit pe Raul de mai multe ori, atat in Cuba cat si in Romania. Avea drept sarcina coordonarea serviciului cubanez de informatii si la inceputul anilor 70 a intrat intr-o afacere cu droguri cu fostul meu serviciu (DIE – Departamentul de Informatii Externe)”, a scris Pacepa intr-un articol publicat in urma cu zece ani in revista americana „National Review”. Rau Castro l-a succedat pe Fidel in rolul de comandant suprem al Cubei
„Cand nu era la Havana sau la Moscova, era in Bucuresti.
Lucram, vorbeam, pescuiam si exploram adancurile marii impreuna. Am concurat la tir: era un excelent tragator. Am condus impreuna masinile noastre, Alfa Romeo, identice. N-am descoperit nimic la el care sa sugereze ca vrea sa democratizeze Cuba”, mai scria Pacepa.
Afacerea cu droguri ar fi fost pusa la cale in 1972 la cel mai inalt nivel. Este anul in care fratii Castro s-au intalnit cu Nicolae Ceausescu, iar cei trei au pus la cale un plan incredibil: ei voiau sa alimenteze planeta cu droguri pentru a distruge capitalismul.
„Drogurile ar putea face mai multe pagube imperialismului decat ar putea provoca armele nucleare”, ar fi spus Fidel, in vreme ce fratele lui ar fi adaugat: „Drogurile vor eroda capitalismul din interior”, sustine Pacepa. Ion MIhai Pacepa a fugit din Romania la sfarsitul anilor 70
„Nu am auzit pronuntandu-se cuvantul „bani”, dar administram deja banii pe care Romania ii facea din propriul sau trafic de droguri.
Toti acesti bani mergeau direct in contul bancar al lui Ceausescu. Prin 1978, cand am parasit Romania pentru totdeauna, acel cont, denumit AT-78, avea vreo 400 milioane dolari – in ciuda substantialelor gauri pe care le facea Elena cand isi cumpara blanuri si bijuterii”, a mai scris Pacepa.