Ion Rîmaru, criminalul care îşi viola victimele şi le sugea sângele. Povestea "Vampirului din Bucureşti" căruia i se "înmuia" inima când îşi vedea tatăl. Bărbatul cu nume de sfânt şi fapte de DEMON
Istoria criminalului în serie începe în anii 1970-1971, când Capitala era îngrozită de bărbatul cu nume de sfânt, dar cu idei de demon. S-a născut la Caracal, iar studenţia şi-a făcut la Bucureşti. Au fost unii care au speculat că de faptul studentul la Medicină Veterinară, care ucidea femei, era un geniu ascuns.
Nume: Ion Rîmaru- tentative de omor, crimă şi violuri. Verdict final: Criminal în serie. Aşa se poate rezuma în câteva cuvinte "activitatea" unuia dintre cei mai periculoşi criminali pe care i-a avut Europa. Profilul psihologic al lui Ion Rîmaru nu sună nici el mai bine: sadism, vampirism şi canibalism. A agresat 14 femei: pe patru le-a ucis, iar pe restul le-a violat sau a încercat să le omoare.
Istoria criminalului în serie începe în anii 1970-1971, când Capitala era îngrozită de bărbatul cu nume de sfânt, dar cu idei de demon. S-a născut la Caracal, iar studenţia şi-a făcut-o la Bucureşti. Au fost unii care au speculat că, de fapt, studentul la Medicină Veterinară, care ucidea femei, era un geniu ascuns.
Viaţa celui supranumit „Vampirul din Bucureşti“ a fost de la o extremă la alta. Când ajungea pe mâna oamenilor legii se căia pentru toate faptele comise.
"Vă rog să mă iertaţi pentru tot ce ce-am făcut!“. Sunt vorbele rostite de Ion Rîmaru, în drumul spre „Miliţia Capitalei(...) Aşadar, sosise clipa mult visată... Asasinul fusese prins!“, explică comisarul Tandin în scrierile sale.
Rîmaru, criminalul care a îngrozit o ţară întreagă, provenea dintr-o familie destrămată, mama lui rămăsese să trăiască la Caracal, în timp ce tatăl său se mutase la Bucureşti, alături de concubina care era de profesie ţesătoare.
"Vampirul din Bucureşti" era în relaţii bune cu ambii părinţi, însă inima i se "înmuia" atunci când rostea cuvântul "tată". În clipa în care "Miliţia" l-a ridicat, Ion Rîmaru tot cu gândul la părintele său era. De altfel el este şi omul pe care Ion Rîmaru l-a pomenit înainte de execuţie spunând că Florea Rîmaru, tatăl său, este vinovat pentru tot ce a făcut.
„Chemaţi-l pe tata, să vadă şi el ce se întâmplă cu mine! Numai el este de vină!“, urla din răsputeri Ion.
Bătrânul Florea Rîmaru era adesea violent cu soţia sa
Mama lui Ion Rîmaru îşi aminteşte că nu era zi fără să ia bătaie de la Florea, iar bărbatul nu avea o purtare mai aleasă nici cu fiul său.
Sub aparenţa unei protecţii, sprijin şi libertate, Florea Rîmaru manifesta un dezinteres total faţă de propriul copil. Ştia de toate jafurile şi violenţele pe care Ion le comitea, însă niciodată nu lua atitudine, ba mai mult îl sfătuia cum să ascundă mai bine banii sau obiectele furate.
Timp de o săptămână, trei procurori au întocmit rechizitoriul celui mai de temut criminal.
Apoi a urmat procesul. Rîmaru a fost condamnat la pedeapsa capitală. A făcut recurs, însă după judecarea lui de către Tribunalul Suprem, sentinţa a rămas definitivă. „În sfârşit, a sosit clipa execuţiei în curtea penitenciarului Jilava. Condamnatul are dreptul la ultima dorinţă:- Vreau să trăiesc!, a început să strige Rîmaru. Vreau să trăiesc!... Şi răpăitul gloanţelor i-a îndeplinit ultima dorinţă, dar în lumea celor drepţi!“, mai notează comisarul de poliţie Traian Tandin, în cartea sa numită generic: „Cazul Rîmaru“.
