În Gala de duminică seară, Ionuț a câștigat imunitatea, iar Andreea Mantea l-a întrebat în glumă pe Radu dacă se aștepta să piardă de această dată. Ionuț i-a luat imunitatea de această dată.  

„Mulțumesc tuturor celor care mă votați. Vă mulțumesc din toată inimă că sunteți lângă mine, că mă susțineți, că îmi dați mesaje frumoase, vă iubesc pe toți și să vă țineți de obicei”, a

declarat Ionuț, conform Kanal D.  

Citește și: Radu este "foc și pară" pe Cristina. "S-a dat să te pupe!"

Robert a scos la iveală amenințările pe care le-ar fi primit de-a lungul emisiunii de la Ionuț.  

„Nu știu ce să cred, de multe ori mă amenință și că eu iau cecul când el vrea, nu știu dacă el decide cine ia cecul sau nu, că mi-a zis de nu știu câte ori că el mă dă pe mine afară când vrea el, el și Radu, că ei aici comandă. Este indiferent asta (n.r.: părerea lui despre faptul că Ionuț a luat cecul), ce m-a deranjat a fost că m-a amenințat de atâtea ori și m-a jignit de multe ori și că a mințit pe toată lumea mai puțin pe mine, că el retrage voturile și tot ce a spus”, a declarat Robert pentru Kanal D.  

Citește și: Laurențiu ia o decizie neașteptată în privința Biancăi, iar Alexandru trece prin clipe de coșmar

Votul din cadrul emisiunii a fost diferit de această dată. Au fost votați pe rând liderii, iar gala s-a încheiat fără eliminare, spre bucuria tuturor concurenților.  

Laurențiu ia o decizie neașteptată în privința Biancăi, iar Alexandru trece prin clipe de coșmar

Laurențiu și Bianca vor ajunge din nou față în față, iar Alexandru este dezamăgit. „M-ai chemat pe mine! Ce vrei să vorbim?”. 

Cel de-al doilea sezon al emisiunii Casa Iubirii continuă cu noi momente spectaculoase și răsturnări de situație uluitoare ce se petrec aproape în fiecare zi.

Bianca a trecut prin momente stânjenitoare, după ce a fost chemată, ediția trecută, în  camera roșie,  unde a fost sărutată pe obraz.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Laurențiu și Erisa s-au sărutat în ediția de azi a emisiunii ”Casa Iubirii”

Alexandru a fost copleșit de gelozie. În ediția de joi, lucrurile vor lua o întorsătură uluitoare în ceea ce îi privește pe Bianca și Laurențiu, în ciuda geloziei lui Alexandru.
Spre surprinderea tuturor, Laurențiu o va chema din nou pe Bianca în camera roșie, de această dată pentru a purta o discuție pe îndelete împreună despre tot ceea ce s-a petrecut în ultimele zile.

Citește și: Laurențiu o vrea pe Bianca în camera roșie. Cum va reacționa Alexandru

 

 

 

 

 

 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 

 

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si