Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe a declarat că: „Cel mai important lucru în momentul de faţă este ca toate cele trei partide să aibă un mandat flexibil şi să nu ţină de funcţii sau nume în acest demers". „Noi ne dorim continuitate, noi ne dorim un Guvern care să cuprindă UDMR, evident”, a mai spus liberalul, precizând că îi aşteaptă în continuare la discuţii.

Ionuț Stroe (PNL): Negocierile pentru formarea Guvernului nu sunt blocate, UDMR nu a plecat de la masa discuţiilor/ Noi ne dorim continuitate, ne dorim un Guvern care să cuprindă UDMR, evident/ Îi aşteptăm în continuare la discuţii

Stroe a susținut că negocierile pentru formarea Guvernului nu sunt blocate:

Citește și: După profesori, şi angajaţii din Sănătate ameninţă cu miting şi grevă generală

„Nu le considerăm blocate, ele sunt deschise în continuare. A fost doar o primă zi de negocieri în format complet, cu toate echipele de la toate partidele, după care aceste discuţii au rămas deschise. În câteva ore nu s-a putut trage o concluzie fermă. De altfel, mesajul nostru general este unul de calm. Am văzut foarte multe speculaţii în mass-media, care sunt departe de realitate, ideea că în momentul de faţă s-ar fi blocat situaţia nu este adevărată.

Pentru noi, cel mai important lucru sau concluzia destul de clară după prima zi este că avem nevoie de o reducere a aparatului guvernamental, am stabilit că e nevoie de o diminuare a posturilor şi a portofoliilor tuturor partidelor din coaliţie şi cred că există o majoritate de opinii în acest sens, cel puţin vă pot asigura că PNL este ferm să reducem Guvernul şi să avem o formulă cât mai suplă".

Citește și: Alimentele cu prețuri mai mici în următoarea perioadă! Anunțul făcut de Mugur Isărescu

Ionuț Stroe: „nu a plecat UDMR de la masa negocierilor”

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai transmis că: „nu a plecat UDMR de la masa negocierilor”. ”Într-adevăr, a fost un moment când discuţiile s-au oprit, probabil că toţi au preferat să facă acest lucru, e absolut firesc. Probabil că fiecare partid va merge să se consulte cu colegii, să le comunice rezultatele primei zile şi să le transmită ceea ce e important pentru ei. Pentru noi e foarte-foarte important să avem o tranziţie foarte rapidă(...), să nu existe nici un fel de sincopă şi să asigurăm stabilitate. Sunt etape, e absolut normal, ale discuţiilor şi cred că cel mai important lucru în momentul de faţă este ca toate partidele, cele trei mă refer, să aibă un mandat flexibil şi să nu ţinem de funcţii sau nume în acest demers".

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Acesta mai adăugat că „toate partidele ar trebui să înţeleagă că e mult mai importantă guvernarea şi continuitatea”.

„E foarte important în acest moment să facem acele concesii, să avem un Cabinet mai puţin numeros, 17-18 ministere maxim este propunerea noastră şi eu sunt sigur că fiecare dintre cele trei partide nu se vor agăţa de anumite pretenţii pentru a ajunge la acest obiectiv. Acum, nu luăm în calcul, vă spun sincer, o eventuală ieşire a UDMR-ului, nu am auzit pe cineva spunând în mod oficial de la UDMR că va face acest pas. Noi ne dorim continuitate, noi ne dorim un Guvern care să cuprindă UDMR, evident. S-ar putea, de ce nu, poate e un mod de a negocia, o tehnică, până la urmă, dar îmi vine greu să cred că cineva iese de la guvernare înainte de a finaliza o discuţie foarte-foarte serioasă(...). Noi îi aşteptăm în continuare la discuţii”, a completat Stroe.

Citește și: Negocieri pentru viitorul Guvern

Întrebat dacă PNL îşi doreşte PNL Ministerul Dezvoltării de la UDMR, Ionuţ Stroe a răspuns: „Nu, este un zvon, o informaţie neadevărată. Noi am spus-o foarte clar, în momentul de faţă nu ne dorim nici un portofoliu al altui partener de guvernare(...). Nu negociem nume pentru portofoliile care ne revin sau ne vor reveni, nu plecăm de la nume în formarea noului Guvern, ci de la un program de guvernare şi de la o structură mult mai suplă”. ”Nu există nici un fel de legătură între ce ar putea să aducă UDMR din punct de vedere electoral la anul unui partid sau celuilalt şi ce se întâmplă în momentul de faţă. Aşa că mai presus de orice fel de calcul sau orice fel de ostilizare, cum spuneţi, care ar putea să fie dăunătoare interesului politic, eu cred că cel mai important este asigurarea guvernării acestei ţări”, a mai spus Stroe despre negocierile din coaliţie.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citește și: VIDEO- Premierul Nicolae Ciucă își depune mandatul pe 26 mai. El nu ia în calcul portofoliul de la Apărare/ Se gândește la varianta de a fi vicepremier în noul Executiv

Potrivit news.ro, liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit într-o şedinţă, joi, pentru discuţii privind rocada premierilor şi formula noului Executiv condus de Marcel Ciolacu. După trei ore de discuţii între delegaţiile PNL şi PSD, negocierile sunt blocate, au precizat surse politice pentru News.ro, social-democraţii dorind să păstreze Ministerul Transporturilor, deşi potrivit protocolului acesta ar reveni PNL, după rocadă. La Palatul Victoria au ajuns şi liderii UDMR, care au plecat însă după mai puţin de două ore de discuţii. Aceştia nu doresc să părăsească guvernarea şi insistă să păstreze Ministerul Dezvoltării, fiind de acord să piardă Ministerul Sportului prin comasare. Astfel, ar rămâne cu două ministere şi cu funcţia de vicepremier. Noul Executiv ar urma să aibă 18 portofolii, iar ministerele Antreprenoriat şi Turism şi Sportul să se comaseze în Ministerul Economiei şi Ministerul Familiei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si