Pe data de 27 august, oamenii legii din capitală au fost puși în alertă după ce a avut loc un scandal în toată regulă într-un mijloc de transport în comun, când un bărbat de 50 de ani a fost înjunghiat. Imediat după atac, cei doi agresori au fugit, însă au fost identificați la câteva ore distanță. Mare a fost mirarea când s-a aflat că, de fapt, agresorul care a înfipt un obiect ascuțit în corpul bărbatului are, de fapt, 13 ani.

Între timp, victima fost supusă unei intervenții chirurgicale, iar starea lui este stabilă.

„La data de 27 august, în jurul orei 14:30, în timp ce se afla în municipiul București, sector 2, pe fondul unei situații conflictuale spontane avute cu victima (un bărbat în vârstă de 50 de ani), un minor în vârstă de 13 ani a înjunghiat pe aceasta în spate, cuțitul folosit rămânând în corpul victimei”,   informează procurorii.

Citește și: VIDEO Frații Tate, reținuți pentru 24 de ore. Ce a declarat Andrew la ieșirea din sediul DIICOT

Minorii au comis două infracțiuni grave până au fost prinși de polițiști

Minorul de 13 ani nu se afla singur, ci însoțit de un alt băiat de 15 ani, și acesta contribuind la atac. În tramvai s-a declanșat o discuție aprinsă între victimă și agresori, iar în momentul în care mijlocul de transport în comun s-a oprit și au coborât în stație, tânărul de 15 ani l-a împins cu piciorul

pe bărbat, iar băiatul de 13 ani i-a înfipt cuțitul în spate. 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Minorul de 13 ani are doar două clase, mama sa este plecată în străinătate și trăiește la un centru de plasament la DGASPC Sector 3, însă din data de 15 august acesta plecase voluntar.

„A mai rezultat că autorul înjunghierii era beneficiar al măsurii de protecţie a plasamentului la DGASPC Sector 3, iar din data de 15 august 2024, figura ca fiind plecat voluntar din centru. Minorul a abandonat şcoala, având doar două clase, iar mama sa se afla în străinătate.” precizează Parchetul.

Până a fost captura de poliție, marți seară, minorii au mai comis o infracțiune de furt într-un magazin din sectorul 2, în baza căruia a fost deschis un dosar penal.

Pentru că a înjunghiat bărbatul de 50 de ani, minorul de 13 ani nu răspunde penal pentru fapta sa. În urma faptei a fost deschis un dosar care vizează infracțiunea de tentativă de omor, cercetările fiind efectuate în rem. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: VIDEO O fetiță de 6 ani a trăit calvarul vieții ei! Copila a fost abuzată de un individ de 63 de ani care a ademenit-o cu piersici


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si