Caz șocant în Prahova: și-a obligat iubita gravidă să se prostitueze
Un proxenet din Prahova a fost arestat, după ce și-a obligat iubita să se prostitueze, deși era gravidă. Tânărul obliga și alte fete să se prostitueze, în afară de iubita lui.
Bărbatul racola tinere, majoritatea minore, din medii defavorizate, și le obliga să practice prostituția. Una dintre tinere, însă, a ajuns să aibă o relație cu proxenetul, care a lăsat-o și însărcinată. Acesta o agresa în repetate rânduri, obligând-o să se prostitueze chiar și cu câteva zile înainte de a naște.
„La data de 19.05.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Z.
„În fapt s-a reţinut că începând cu luna ianuarie 2016, inculpatul Z. M. C a racolat mai multe tinere de pe raza oraşului Mizil şi a comunelor învecinate, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, au o situaţie materială precară şi o slabă pregătire şcolară, fiind determinate de către acesta sa practice prostitutia la limita dintre judetele Prahova si Buzau, precum şi în parcările situate pe DN1B, între localităţile Albesti Paleologu si Mizil”, se mai arată în comunicatul de presă pus la dispoziție de Direcția de Investigrae a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Potrivit procurorilor de caz, s-a stablit că minora, devenită concubină a bărbatului, era agresată de fiecare dată când refuza să se prostitueze, gravidă fiind, dar și în dățile în care nu producea suficienți bani.
Citeste si: VIDEO| Sclavi pe pământul nemților. Strigătul disperat al muncitorilor români
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: PSD, atac dur împotriva lui Iohannis: „Am ajuns să fim conduşi de un om cu porniri dictatoriale”
Citeste si: OMS acceptă, în urma unor ameninţări americane, o anchetă cu privire la acţiunea sa
„Din cercetări a mai rezultat faptul că cei doi au împreună un copil minor, fiind forţată să se prostitueze până cu o săptămână înainte de data naşterii fiului său, iar după naşterea acestuia reluând activităţile de prostituţie după cel mult trei săptămâni şi două zile”, a mai transmis DIICOT.
Se pare că tânăra a fost călcată intenționat cu mașină și chiar lovită cu toporul de către individ.
„Agresiunile îndreptate împotriva persoanei vătămate au culminat la data de 18.11.2018, când inculpatul a luat-o cu maşina din locul în care se prostitua, după ce în prealabil a lovit-o intenţionat cu bara din faţă a maşinii, a dus-o la locuinţa sa şi i-a produs multiple agresiuni fizice, cu precădere în zona membrelor inferioare, cu toporul, victima suferind fracturi deschise, care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 – 70 zile de îngrijiri medicale”, au maia dăugat procurorii DIICOT.
Citeste si: Coronavirus România, 19 mai. Câte cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
De asemenea, potrivit anchetei, iculpatul și concubina sa au plecat în Anglia, tot pentru a practica prostituția, însă, în contextul pandemiei de coronavirus, au fost nevoiți să revină în țară, din lipsă de clienți, și implicit, de bani.
Cei doi au fost carantinați la momentul revenirii în România, începând cu data de 3 mai, ulterior întorcându-se în orașul Mizil.
După încheierea perioadei de carantină, Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a bărbatului. Acesta va fi reținut pentru o perioadă de 30 de zile.