Joburi platite cu mii de euro in strainatate. Multi someri din Romania ar putea sa castige sume fabuloase in afara. La mare cautare sunt instalatorii sau sudorii
Instalator, tamplar sau dulgher. Sunt toate meserii care sunt folosite mai degraba cu sens peiorativ de parintii care vor sa isi vada odraslele medici sau avocati.
"Invata, ca ai sa ajungi fierar!", striga cu repros parintii elevului de clasa a XII-a care se pregateste pentru examenul vietii.
Sunt meserii in care predomina efortul fizic, in detrimentul celui intelectual. Insa, chiar daca in Romania sunt platite prost, in strainatate, aceste joburi iti pot aduce mii de euro lunar.
Conform unor studii recente, romanii nu pun mare pret pe meserii, si nici nu le-ar recomanda tinerilor sa le urmeze. La moda sunt corporatiile, munca de birou, multinationalele cu program de la 9 la 18:00, teambuildingurile si comoditatea aferenta unei vieti sedentare, in care petreci cel putin 8 ore pe un scaun, in fata unui computer.
Angajatorii straini vad lucrurile altfel, si sunt in cautare de romani priceputi in astfel de meserii. Se ofera cazare, transport si salarii care depasesc chiar si dublul lefei din Romania.
Uite care sunt meseriile la mare cautare in strainatate:
Vopsitor industrial
Se cauta vopsitori romani cu experienta in special pentru Germania si Olanda. In cele mai multe dintre oferte, se asigura cazare, masi si transport gratuit.
Salariile incep de la o mie de euro si pot sa ajunga la 2.600 de euro (brut).
Intre cerinte se numara experienta in domeniu si cunoasterea limbilor germana, olandeza sau engleza.
Electromecanic
Angajatori din Franta si Belgia cauta electromecanici pentru companii din domenii variate, de la industria agro-alimentara la domeniul auto.
Intre cerinte se numara experienta de minim trei ani in domeniul auto, cunostinte temeinice de hidraulica si electrica si cunoasterea limbii engleze, respectiv franceze, la nivel conversational.
Salariile incep de la 1.600 de euro pe luna si depasesc 2.000 de euro.
Sudor
Companii din Franta si Germania cauta sudori romani, cu experienta de minim trei ani, care sa vorbeasca limbile tarilor respective macar la nivel conversational.
Salariile pentru aceasta pozitie pot varia intre 1.600 de euro si 2.200 de euro, iar angajatorii ofera, in majoritatea situatiilor, transport si cazare gratuite.
Bobinator
In Belgia se cauta bobinatori romani, cu experienta de minim un an in domeniu.
Angajatorii platesc cu 12-13 euro pe ora (brut), iar salariile pot ajunge pana la 2.200 de euro, cu cazare inclusa
Frigotehnist
Pentru Olanda se cauta candidati absolvent studii medii, cu calificare frigotehnist, automatist si experienta de trei ani in domeniul, pentru pozitia de tehnician frigotehnist.
Candidatii trebuie sa fie vorbitori de engleza (nivel mediu), sa aiba permis de conducere si vor putea castiga un salariu de 2.000 de euro pe luna, contractul fiind pe perioada nedeterminata.
Electrician
Angajatori din Olanda si Germania cauta electricieni cu cel putin un an de experienta in campul muncii, vorbitori de engleza.
Salariile incep de la 1.500 de euro si ajung pana la 2.200
de euro.
Dulgher
Se cauta dulgeri in Austria si Franta, iar salariile pentru aceasta functie variaza intre 1.500 si 2.000 de euro pe luna, cazarea fiind asigurata de angajatori.
In general, companiile se uita dupa oameni cu experienta de cativa ani in campul muncii, care vorbesc la nivel conversational germana, franceza sau engleza.
Operator CNC
Specialistii in aceasta pozitie sunt la mare cautare in Germania si Belgia, iar salariile variaza intre de la 1.600 euro la 2.000 de euro.
"Unele meserii cum sunt cele de operatori CNC de exemplu, nu doar ca sunt la mare cautare in alte tari, ci romanii CNC-isti sunt primiti cu bratele deschise, pe salarii bune la care adauga beneficii", spun cei de la site-ul de recrutare TJobs.ro.
Tamplar
Tamplarii cu experienta de minim 2-3 ani pot obtine joburi in Austria si Germania, daca vorbesc germana macar la nivel incepator.
Salariile pentru aceasta pozitie ajung si la 2.500 de euro pe luna, cazarea fiind asigurata de angajator.
Instalator
Specialistii in instalatii, cu cel putin trei ani vechime, au sanse mari sa isi gaseasca un loc de munca bine platit in Franta si Germania.
Salariile pentru aceasta functie variaza in general intre 1.400 si 1.900 de euro, cazarea si transportul fiind asigurate.

Insa, chiar daca in Romania sunt platite prost, in strainatate, aceste joburi iti pot aduce mii de euro lunar.Conform unor studii recente, romanii nu pun mare pret pe meserii, si nici nu le-ar recomanda tinerilor sa le urmeze.

La moda sunt corporatiile, munca de birou, multinationalele cu program de la 9 la 18:00, teambuildingurile si comoditatea aferenta unei vieti sedentare, in care petreci cel putin 8 ore pe un scaun, in fata unui computer.Angajatorii straini vad lucrurile altfel, si sunt in cautare de romani priceputi in astfel de meserii.

Se ofera cazare, transport si salarii care depasesc chiar si dublul lefei din Romania. Uite care sunt meseriile la mare cautare in strainatate:

Vopsitor industrial

Se cauta vopsitori romani cu experienta in special pentru Germania si Olanda.

In cele mai multe dintre oferte, se asigura cazare, masi si transport gratuit. Salariile incep de la o mie de euro si pot sa ajunga la 2.600 de euro (brut).Intre cerinte se numara experienta in domeniu si cunoasterea limbilor germana, olandeza sau engleza.

Electromecanic

Angajatori din Franta si Belgia cauta electromecanici pentru companii din domenii variate, de la industria agro-alimentara la domeniul auto.Intre cerinte se numara experienta de minim trei ani in domeniul auto, cunostinte temeinice de hidraulica si electrica si cunoasterea limbii engleze, respectiv franceze, la nivel conversational.

Salariile incep de la 1.600 de euro pe luna si depasesc 2.000 de euro.

Sudor

Companii din Franta si Germania cauta sudori romani, cu experienta de minim trei ani, care sa vorbeasca limbile tarilor respective macar la nivel conversational.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Salariile pentru aceasta pozitie pot varia intre 1.600 de euro si 2.200 de euro, iar angajatorii ofera, in majoritatea situatiilor, transport si cazare gratuite.BobinatorIn Belgia se cauta bobinatori romani, cu experienta de minim un an in domeniu.

Angajatorii platesc cu 12-13 euro pe ora (brut), iar salariile pot ajunge pana la 2.200 de euro, cu cazare inclusa

Frigotehnist

Pentru Olanda se cauta candidati absolvent studii medii, cu calificare frigotehnist, automatist si experienta de trei ani in domeniul, pentru pozitia de tehnician frigotehnist.

Candidatii trebuie sa fie vorbitori de engleza (nivel mediu), sa aiba permis de conducere si vor putea castiga un salariu de 2.000 de euro pe luna, contractul fiind pe perioada nedeterminata.

Electrician

Angajatori din Olanda si Germania cauta electricieni cu cel putin un an de experienta in campul muncii, vorbitori de engleza.

Salariile incep de la 1.500 de euro si ajung pana la 2.200 de euro.

Dulgher

Se cauta dulgeri in Austria si Franta, iar salariile pentru aceasta functie variaza intre 1.500 si 2.000 de euro pe luna, cazarea fiind asigurata de angajatori.

In general, companiile se uita dupa oameni cu experienta de cativa ani in campul muncii, care vorbesc la nivel conversational germana, franceza sau engleza

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Operator CNC

Specialistii in aceasta pozitie sunt la mare cautare in Germania si Belgia, iar salariile variaza intre de la 1.600 euro la 2.000 de euro.

"Unele meserii cum sunt cele de operatori CNC de exemplu, nu doar ca sunt la mare cautare in alte tari, ci romanii CNC-isti sunt primiti cu bratele deschise, pe salarii bune la care adauga beneficii", spun cei de la site-ul de recrutare TJobs.ro.

Tamplar

Tamplarii cu experienta de minim 2-3 ani pot obtine joburi in Austria si Germania, daca vorbesc germana macar la nivel incepator.

Salariile pentru aceasta pozitie ajung si la 2.500 de euro pe luna, cazarea fiind asigurata de angajator.

Instalator

Specialistii in instalatii, cu cel putin trei ani vechime, au sanse mari sa isi gaseasca un loc de munca bine platit in Franta si Germania.
Salariile pentru aceasta functie variaza in general intre 1.400 si 1.900 de euro, cazarea si transportul fiind asigurate.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si