”Pot, din nefericire, să confirm că, în urma unor schimburi de tiruri, în această noapte (de joi spre vineri), la Creggan (un cartier din Londonderry), o femeie în vârstă de 29 de ani a fost ucisă”, a anunţat pe Twitter comisarul-şef al poliţiei nord-irlandeze, Mark Hamilton.
”Noi tratăm acest eveniment ca pe un incident terorist, o anchetă cu privire la crimă a fost deschisă”, a anunţat el, scrie News.
Potrivit mai multor jurnalişti, victima era Lyra McKee, ea însăşi jurnalistă. Potrivit agenţiei literare Janklow & Nesbit, McKee s-a născut la Belfast şi a scris mult despre conflictul nord-irlandez şi consecinţele acestuia.
Pe contul său de Twitter, ea a postat joi seara o fotografie care pare să prezinte scandaluri la Londonderry pe timp de noapte şi mesajul ”complet nebun”.
”Eram alături de această tânără atunci când a căzut lângă un Land Rover”, a scris pe Twitter jurnalistul de la Belfast Telegraph Leona O'Neill.
”Am sunat după o ambulanţă pentru ea, însă poliţia a pus-o în spatele vehiculului şi a dus-o la spital, unde a decedat”.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Arlene Foster, şefa partidului unionist nord-irlandez DUP, a condamnat rapid faptele, evocând un ”act nebun” şi ”veşti sfâşietoare”.
”Cei care au purtat arme de foc pe străzile noastre în anii '70, '80 şi '90 au greşit”, a scris ea, referindu-se la perioada ”Tulburărilor”, luptelee care au sfâşiat provincia britanică timp de trei decenii între republicani naţionalişti (catolici), susţinători ai unei reunificări cu Irlanda, şi loialişti unionişti (protestanţi), apărători ai rămânerii în Coroana britanică.
”Rămâne la fel de rău în 2019. nimeni nu vrea să se întoarcă (la Tilburpri). Mă gândesc, de asemenea, la ofiţerii curajoşi care şi-au apărat comunitatea”, a adăugat ea.
Partidul naţionalist irlandez Sinn Fein a condamnat, de asemenea, ”fără rezervă” aceste fapte, catalogând decesul tinerei drept un ”atac împotriva întregii comunităţi, împotriva procesului de pace şi împotriva Acordului din Vinerea Mare”, semnat în 1998 pentru a pune capăt Tulburărilor, în virtutea căruia puterea în provincie este împărţită între Sinn Fein şi DUP.
”Rămânem uniţi în hotărârea noastră de a construi un viitor mai bun şi paşnic pentru toţi”, a declarat, citat într-un comunicat, conducătoarea Sinn Fein Michelle O'Neill.
”NICIO SCUZĂ”
Potrivit unor imagini postate pe Twitter de Leona O'Neill, poliţia nord-irlandeză a fost ţinta unor tiruri şi cocteiluri Molotiv, în cursul unei operţaiuni în domeniul securităţii în cartierul Creggan.
Aceste scandaluri au loc înaintea weekendului Paştelui, în care republicanii sărbătoresc revolta care a avut loc la Dublin în 1916 şi care a condus la proclamarea unei republici a Irlandei, în Lunea Peştelui.
Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro
Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro
Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro
”Absolut nicio scuză pentru a ataca astfel colegii” forţelor de poliţie, a scris pe Twitter Federaţia Poliţiei Nord-irlandeze. ”Ei protejează această comunitate şi nu sunt acolo pentru bine lor personal. Un asemenea comportament trebuie să fie condamnat ferm”.
Situat la frontiera cu Republica Irlanda, Londonderry- numit şi Derry- este trist celebru din cauza "Bloody Sunday" de la 30 ianuarie 1972. Militari britanici au deschis atunci focul asupra unor participanţi la un marş paşnic, omorând 14 persoane, în toiul ”Tulburărilor”, care s-au soldat cu aproximativ 3.500
de morţi în trei decenii.
În ianuarie, explozia unei maşini-capcană la Londonderry a alimentat temeri cu privire la o intensificare a agresiunii provocate de grupări paramilitare, în pline tensiuni pe tema Brexitului, un dosar ăn care frontiera irlandeză constituie în continuare unul dintre principalele puncte de împotmolire.