In articol:
- Cine este Kathleen Ann Kavalec, viitorul ambasador SUA în România
- Kathleen Kavalec a mai lucrat în București, Kiev și Moscova
Kathleen Ann Kavalec ar putea fi prima femeie ambasador SUA în România, înlocuindu-l pe cel care conduce interimar din iulie 2020 ambasada SUA din țara noastră, în funcția de Charge d'Affaires, David Muniz.
Kathleen Ann Kavalec este de peste 30 de ani în diplomație, a mai lucrat ca funcționar la Ambasada SUA din România și vorbește cinci limbi străine, printre care și româna.
Cine este Kathleen Ann Kavalec, viitorul ambasador SUA în România
Kathleen Ann Kavalec, membră de carieră a Înaltului Serviciu de Afaceri Externe cu rang de ministru-consilier, ocupă în prezent funcţia de şef de misiune la Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, fiind detaşată de la Departamentul de Stat din 2019.
Citeste si: Mircea Geoană, despre posibilitatea ca Rusia să intre în conflict cu NATO: Nu vedem astfel de intenţie
Anterior, Kathleen Ann Kavalec a ocupat funcţia de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat.
Înainte de aceasta, Kathleen Ann Kavalec a fost director al Biroului pentru afaceri ruseşti şi şef adjunct al Misiunii Statelor Unite ale Americii la UNESCO, în Paris.
Kathleen Ann Kavalec a supervizat importante programe de asistenţă externă ale SUA în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în cadrul Biroului european şi de director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.
Kathleen Kavalec a mai lucrat în București, Kiev și Moscova
Printre celelalte misiuni ale lui Kathleen Ann Kavalec în străinătate se numără cea de ofiţer pentru afaceri culturale la ambasada SUA din Bucureşti, consilier politic la ambasada SUA din Kiev şi ofiţer politic la ambasada SUA din Moscova.
Citeste si: "Câte alte măceluri mai așteptăm?" Joe Biden cere interzicerea puştilor de asalt în SUA
Originară din California, Kathleen Ann Kavalec a obţinut o diplomă în ştiinţe politice la Universitatea California din Berkeley şi un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C. Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.