Kinga ”Casa Iubirii”
Kinga părăsește platoul în lacrimi. Relația cu Radu nu merge în direcția dorita, iar asta o frământă pe tânăra concurentă.
Kinga și Radu au avut o relație cu de toate în ”Casa Iubirii”. Cei doi au format un cuplu, s-au despărțit, iar acum Kinga nu știe ce vrea.
Kinga va părăsi platoul în lacrimi
Kinga se simte respinsă de Radu. Cei doi și-au dorit un date, însă Kinga nu vrea ceva romantic, ea a spus că a avut deja un date romantic cu Nicolas și nu a funcționat.
Pe de altă parte, Radu vrea s-o cunoască pe Kinga așa cum este ea, ba chiar să meargă acasă la el și rămâne dezamăgit de reacția Kingăi.
Sorin și Nicoleta vor merge împreună la părinți
Nicoleta și Sorin sunt un cuplu solid în ”Casa Iubirii” așa că au primit o veste pe măsură. Andreea Mantea i-a spus lui Sorin că o poate lua la el acasă pe Nicoleta pentru a o prezenta familiei.
Cei doi nu-și pot stăpâni emoțiile, fiind un pas important în relația celor doi.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.