”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, marţi, 30 iunie a.c., decretul de decorare a domnului Dorin Tudoran, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Citeste si: Anunț important pentru șoferi: De la 1 iulie acest lucru este interzis
Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru determinarea cu care s-a opus regimului comunist, apărând libertatea, valorile democratice, drepturile şi libertăţile fundamentale, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler.
Dorin Tudoran este un poet, publicist şi disident politic român, care s-a născut pe 30 iunie 1945 la Timişoara.
Dorin Tudoran, care a vrut să emigreze împreună cu familia, în 1984, a fost ameninţat de către autorităţile române cu un proces penal.
În 25 aprilie 1985 a declarat greva foamei şi a încercat să obţină o audienţă la Consulatul SUA din Bucureşti, fiind transportat la sediul Secţiei 1 Miliţie Bucureşti împreună cu fiica sa
În 6 iunie 1985 a încetat greva foamei, iar în 24 iulie 1985 a plecat din România, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii.