Klaus Iohannis a lansat, joi, un semnal de alarmă cu privire la riscurile legate de evoluția virusului- vedem de la o lună la alta cum apar noi forme de coronavirus, a spus șeful statului, iar în absența vaccinării România riscă să treacă printr-un val 4 al pandemiei, în octombrie sau noiembrie.

" Cum ar fi să vaccinăm doar puțină lume și să ne trezim în octombrie sau noiembrie cu un al patrulea val, fiindcă virusul evoluează.

Vedem că apar, la o lună, două, noi forme, mai agresive. Părerea mea sinceră este că fiecare român ar face bine să se vaccineze dacă nu vrea să ajungă la spital", a declarat Klaus Iohannis, joi, de la Bruxelles.

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European

Iohannis: "Noi, practic, am oprit pandemia"

Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnaliștii prezenți la Bruxelles despre încetinirea campaniei de vaccinare în România și despre posibilitatea unui val 4 al pandemiei, în toamnă.

"Noi, practic, am oprit pandemia. Acum, însă, prin faptul că avem așa puține cazuri nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare. Deci avem un succes care cumva se vede în vede într-o reducere a dorinței de vaccinare", a declarat președintele Iohannis.

Ce face Klaus Iohannis la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis, participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European. Subiectele discuției din cadrul întâlnirii vor fi despre coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei, procesul de redresare economică, gestionarea fenomenului migraţiei şi relaţiile externe ale UE.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

De asemenea,  Klaus Iohannis va participa și la Summitul Euro în format extins.

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în perioada 24-25 iunie 2021, la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles, Regatul Belgiei. Principalele subiecte de pe agenda reuniunii vizează coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică a Uniunii, gestionarea fenomenului migraţiei, relaţiile externe ale UE, în special relaţia cu Turcia, în contextul situaţiei din Mediterana de Est, şi relaţia cu Federaţia Rusă", a anunțat Administraţia Prezidenţială.

Citeste si:  Veste bună: Alte 60.000 doze de vaccin Johnson & Johnson ajung azi în România

Totodată, Klaus Iohannis va fi prezent și la Summitul Euro în format extins, unde vor fi discutate provocările economice pentru Zona Euro în contextul pandemiei de COVID-19, dar şi progresele privind Uniunea Bancară şi Uniunea Pieţelor de Capital.

Citeste si:  Anunț de ultimă oră din partea Angelei Merkel cu privire la carantinarea cetățenilor

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

De asemenea,  la reuniunea Consiliului European, liderii statelor membre Uniunii Europene vor avea o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a fost numit pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea organizaţiei. Astfel, subiectele discuției vor fi legate de multilateralismul, combaterea schimbărilor climatice, drepturile omului, pacea, dezvoltarea şi redresarea globală post COVID-19.

Citeste si:  Câți oameni s-au vaccinat împotriva COVID-19. Lupta împotriva virusului nu se oprește aici

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si