Close sidebar
Close sidebar

Klaus Iohannis, de Ziua Poliţiei Române: Dragi poliţişti, fiţi vigilenţi, fiţi fermi în aplicarea legii şi protejaţi-i pe cei care au nevoie de sprijin

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Poliţiei Române în care le cere poliţiştilor să fie vigilenţi, să fie fermi în aplicarea legii şi să fie un model pentru oameni în această perioadă. Iohannis spune că, deşi inamicul este invizibil, lupta este una cât se poate de reală şi trebuie să fie câştigată.

R.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

”Poliţia Română este o instituţie cu un rol esenţial în menţinerea ordinii publice şi în garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor noştri. În această perioadă, care este una dintre cele mai dificile pe care le-a cunoscut România, dumneavoastră, dragi poliţişti, sunteţi printre cei care aveţi capacitatea de a contribui semnificativ la susţinerea eforturilor pentru ca ţara noastră să depăşească cu bine momentele grele prin care trecem împreună. Misiunea dumneavoastră este de a proteja oamenii şi, în acelaşi timp, de a asigura un climat social de echitate, echilibru, siguranţă şi de încredere”, a transmis, miercuri, Iohannis, de Ziua Poliţiei Române.

Citeste si: CORONAVIRUS ROMÂNIA. Lovitură pentru părinții care sunt acum în concediu pentru a sta acasă cu copiii! Ce se va întâmpla cu ei în vacanța de Paște

Şeful statului afirmă că ”în acest context dificil, aveţi datoria morală să fiţi un exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţenii în mijlocul cărora vă desfăşuraţi activitatea şi pe care îi serviţi, să faceţi dovada încrederii care v-a fost acordată şi să aplicaţi legea cu fermitate, dar şi cu respect faţă de demnitatea umană”.

Citeste si: Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari- kanald.ro

Citeste si: Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: „Mintea mea e...”- wowbiz.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Noi măsuri în Italia. Benzinăriile vor fi închise

”Îndeplinindu-vă îndatoririle cu cinste, integritate şi onestitate veţi consolida sentimentul de siguranţă de care cetăţenii au atât de multă nevoie în aceste momente şi veţi fi de ajutor semenilor noştri. Dragi poliţişti, fiţi vigilenţi, fiţi fermi în aplicarea legii şi, în egală măsură, protejaţi-i pe cei care au nevoie acum de sprijin! Chiar dacă inamicul este unul invizibil, lupta este una cât se poate de reală şi este o luptă pe care suntem obligaţi să o câştigăm”, a mai spus Iohannis.

Şeful statului le mulţumeşte poliţiştilor pentru implicare.

Citeste si: Carantina totala. Ce inseamna carantina totala: ce ai voie si ce nu ai voie sa faci cand se instituie carantina totala

”Vă mulţumesc pentru toate sacrificiile pe care le faceţi în această perioadă, pentru profesionalism şi curaj, şi vă transmit gânduri bune şi sănătate, alături de mulţumiri, familiilor dumneavoastră pentru sprijinul şi înţelegerea acordate.

La mulţi ani!”, a spus şeful statului în încheiarea mesajului.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI