
Klaus Iohannis: „Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare atunci când condițiile vor fi îndeplinite”
Președintele Klaus Iohannis a vorbit marți despre relaxarea măsurilor impuse de autorități, în contextul pandemiei de coronavirus.
Klaus Iohannis: „Vreau să vă mulțumesc pentru că ați respectat măsurile impuse de autorități în aceste zile de sărbătoare. Sunt bucuros să constat că am reușit să facem ce ne-am propus, fiecare să stea acasă și să sărbătorim Învierea Domnului așa cum am putut mai bine.
Vreau în acest moment să mulțumesc și bisericilor, preoților care au avut o contribuție semnificativă.(...)
Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical care, în timp ce majoritatea a stat acasă și a sărbătorit în liniște, au fost la serviciu, au avut grijă de cei bolnavi.
Totuși, în acest context foarte bun au fost câteva chestiuni cu un iz clar negativ și vreau să condamn acele manifestări violente. Au fost, din păcate, oameni care nu au înțeles despre ce este vorba și în aceste chestiuni trebuie să laud poliția și jandarmeria care au intervenit rapid și ferm. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente.(...)
Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare atunci când condițiile vor fi îndeplinite.
În niciun caz aceste măsuri nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze politic. Și am avut în aceste zile un contra-exemplu de așa NU, de la un institut. A apărut o documentație care explica ce trebuia făcut. Așa nu se poate. Repet, lucrurile se vor întâmpla așa cum va fi decis de autorități.
Într-un astfel de plan cineva propunea o măsură aberantă cum că persoanele peste 65 de ani să fie luate de acasă.
Dragii mei, așa ceva nu se va întâmpla. Este inacceptabil. Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare. Persoanelor în vârstă le spun: Stați liniștiți.(...)Este important să știm că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare. Aceste măsuri vor fi graduale. La început vor fi posibile activități care prezintă un risc mic de contaminare.
Este încă prea devreme să relaxăm acum aceste măsuri.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marţi, 21 aprilie a.c., ora 12:30, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, Ministrul Apărării Naţionale,
Citeste si: Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, confirmat cu coronavirus. Starea sa este gravă
Citeste si: Avertismentul sumbru al unui expert în sănătate mondială: „ Acesta va fi noul normal pentru noi toți”
Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
La finalul şedinţei, preşedintele va susţine o declaraţie de presă.