Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
” Suntem la finalul a două luni dificile în care cei mai mulţi, majoritatea covârşitoare, aţi respectat restricţiile. Aţi stat în case, aţi renunţat să vă vedeţi familIa şi prietenii, v-aţi schimbat viaţa, punând mai presus viaţa celorlalţi.
Citeste si: Cea mai mare parte a centrului vechi, din Bucureşti, devine pietonală în weekend începând cu 22 mai
Am reuşit să limităm răspândirea. Dumneavoaatră sunteţi eroi naţionali. Vă mulţumesc pentru sacrificii. Putem spune acum că împreună am salvat vieţi. Aşa arată o naţiune puternică şi unită şi la fel trebuie să continuăm şi în lunile următoare. Lupta cu virusul este departe de a se fi încheiat”, a declarat preşedintele.
Şefu, statului a prezentat datele referitoare la numărul de îmbolnăviri şi la situaţia celor aflaţi în spitale, precum şi la numărul de teste.
El a mulţumit din nou cadrelor medicale.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
” Vreau să mulţumesc medicilor şi personalului medical pentru eforturile extraordinare din această perioadă. Protejarea cadrelor a fost esenţială în lupta cu răspândirea virusului România a fost foarte puţin pregătită să facă faţă unei crize. În rezerva statului nu am găsit materialele necesare într-o situaţie de urgenţă.
Am reuşit să achiziţionăm tot ce era nevoie. Situaţia fără precedent din aceste săprămâni ne-a pus în faţă o oglindă nemiloasă a eşecului din ultimii 30 de ani în fundamentarea unui stat modern”, a declarat preşedintele.
El a subliniat că reconstrucţia statului este un obiectiv ambiţios şi că nu se poate realiza în 4 ani, dar trebuie să începem.
Citeste si: Informații oficiale: Un vaccin împotriva SARS-Cov-2 ar putea fi aprobat într-un an de zile cel mai devreme
” Am văzut chiar zilele trecute cu câtă iresponsabilitate unii parlamentari erau aproape să facă inoperabilă şi legea privind starea de alertă. Legislaţia trebuie să fie coerentă ca să se poată interveni.
Guvernul, indiferent de culoarea politică, trebuie să poată, în situaţii de urgenţă, să intervină”, a afirmat Iohannis.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Preşedintele a anunţat că vineri va fi instituită starea de alertă.
”De mâine intrăm într-o nouă etapă pentru că încetarea stării de urgenţă nu echivalează cu finalul epidemiei. avem ceva semnale pozitive, dar pericolul reprezentat de acest virus este departe de a fi trecut. Ce am făcut până acum s-a dovedit eficient. În continuare sunt necesare măsuri pentru revenirea la o viaţă apropiată de normalitate, în condiţii de siguranţă.
Azi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă declară starea de alertă şi va institui toate măsurile obligatorii.”, a anunţat Iohannis, menţionând că nu vor exista trei zile fără măsuri, referindu-se la intrarea în vigoare a Legii referitoare la măsurile din timpul stării de alertă, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Citeste si: Descoperire șoc! Poți să iei COVID-19 fără să intri în contact cu o persoană infectată? Iată ce spun specialiștii
”Avem cadrul necesar pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să avm diferite măsuri”, a afirmat Klaus Iohannis, adăugând că distanţarea socială, munca de acasă- unde este posibil- respctarea normelor de igienă, sunt esenţiale pentru a controla în continuare epidemia.
”Fără aceste măsuri şi reguli, lucrurile pot uşor degenera. Dacă situaţia se va înrăutăţi şi vorm avea un număr galopant de îmbolnăviri, nu voi ezita să declar din nou starea de urgenţă. Să nu compromitem ce am realizat până acum cu mari sacrificii””, a declarat preşedintele Iohannis.