„Din cauza pandemiei de COVID-19 în acest an î ntregul proces electoral a fost perturbat și au fost necesare condiții speciale. Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc cu câteva luni în urmă, dar au fost amânate, pentru că atunci ne aflam în condițiile incipiente ale pandemiei, existau încă foarte multe necunoscute cu privire la acest virus, iar organizarea în acele circumstanțe ar fi putut duce la creșterea numărului de infectări.

Din păcate, pandemia e departe de a se fi încheiat, însă spre deosebire de primăvara acestui an, acum ştim care sunt măsurile care permit desfășurarea scrutinului în condiții de siguranță sanitară pentru toți votanții.

Citeste si: VIDEO- Poveste șocantă. Frați morți în incendiu

Există norme sanitare stricte și bine gândite pentru ziua votului, astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime. Mă refer la dezinfectarea riguroasă a secţiilor de vot, la crearea unor circuite separate de intrare şi ieşire, la crearea unor spații speciale dotate pentru igiena mâinilor înainte şi după excercitarea votului. Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază care, în esență, se rezumă la purtarea corectă a măştii, păstrarea distanței, evitarea aglomerării, igiena mâinilor şi dezinfectarea obiectelor folosite în comun, atunci riscul de infectare în secţii este redus la minimum.

Practic, din acest punct de vedere, exprimarea votului nu diferă semnificativ de activități pe care le facem zi de zi, cum ar fi mersul la cumpărături”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, importanța votului

Citeste si: Cine sunt candidații orașelor Voluntari, Popești Leordeni și Chiajna la Alegerile Locale 2020

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Au mai rămas doar câteva zile până la un moment definitoriu pentru modul în care vor evolua în următorii 4 ani localităţile în care trăim și ne desfășurăm activitățile. În această duminică, pe 27 septembrie mergem la urne pentru a decide cui îi încredinţăm responsabilitatea administrării comunităţilor noastre.

Stă în puterea noastră să alegem viitorii primari, consilieri locali, președinți de consilii județene și consilieri județeni. De ce e această alegere atât de importantă? Pentru că de cei care vor câştiga depinde ca şcoala şi spitalul din localitatea în care locuim să fie modernizate, drumurile să fie reparate şi problemele de trafic rezolvate”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si