Politico, publicatie americana cu un birou european si la Bruxelles, prezinta un articol despre "transilvaneanul care se va implica in Brexit", Klaus Iohannis, presedintele unei tari care in 2019 va prelua presedintia prin rotatie a Consiliului Uniunii Europene. Jurnalistii comenteaza ca "expatii romani din Marea Britanie au fost tinta sentimentului anti-imigrationist care a alimentat votul pentru Brexit", iar aceasta ironie nu ii scapa lui Iohannis, care "vede oportunitatea Romaniei de a se dovedi in fata restului Europei".
" Romania este deseori tratata ca o tara de mana a doua, cu oameni nepregatiti. Nu suntem asa. Suntem o tara serioasa, cu oameni bine pregatiti.(...) Asta va fi o ocazie sa aratam ca putem gestiona probleme complicate", a spus Iohannis, in interviul acordat Politico, cu privire la Brexit, potrivit News.ro.
Seful statului a mai spus ca libera circulatie in UE este "linia rosie" peste care Romania nu va trece.
"A nu respecta sau a nu accepta libertatea de miscare, in opinia mea, anuleaza accesul la piata interna", a afirmat Iohannis.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile prezidențiale- antena3.ro
Citeste si: Alegeri prezidențiale, turul 1. Rezultate parțiale: Georgescu pe primul loc, Lasconi urcă pe locul doi- wowbiz.ro
Jurnalistii Politico ii fac un scurt portret presedintelui, prezentand modul in care el a ajuns la putere, in 2014, pe un val de nemultumire cu privire la cozile la vot din strainatate si la coruptia din tara, amintind si conflictele cu Victor Ponta.
"Am promis un mod diferit de a face politica: transparent, cu un spatiu public mai calm, cu rezultate masurabile si mai bune, cu excluderea politicienilor corupti", a mai spus presedintele.
Articolul se incheie cu o serie de critici puse pe seama jurnalistilor si oponentilor lui Iohannis din tara, care au ridicat intrebari cu privire la cele sase case ale presedintelui, dar si cu privire la ritmul incet al progresului in Romania.
Iohannis raspunde acestor critici afirmand ca multi dintre compatriotii sai au avut "asteptari complet nerealiste".
"Multi dintre cei care au avut astfel de asteptari s-au intors impotriva mea sau si-au intors spatele la mine.
Dar schimbarea intr-o tara nu se poate intampla peste noapte, sau chiar intr-un an. Schimbarea profunda se intampla, poate, in 10 ani", le-a spus Iohannis jurnalistilor de la Politico.