Klaus Iohannis: Am renunțat practic la toată birocrația
Președintele Klaus Iohannis, a declarat, joi, la Constanța că România stă ”extraordinar de bine” cu campania de vaccinare și că azi se va depăși cifra de 100 de mii de persoane vaccinate într-o singură zi.
Și în legătură cu evoluția pandemiei, "cifrele pe care le primim zilnic sunt pe zi ce trece mai bune", spune Iohannis.
Sunt mai puține persoane nou infectate, mai puține persoane la terapie intensivă, mai puține decese, însă Iohannis atrage atenția "să nu ne amăgim singuri".
"Am renunțat practic la toată birocrația. Toate centrele de vaccinare din toate localitățile din toată țara sunt deschise de la sfârșitl săptămânii pentru vaccinare fără anunț prealabil, fără preaviz, oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina. Suntem în situația bună de a avea suficiente doze pentru această etapă.
Noi stăm în România extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. Sunt planificate noi acțiuni, maratoane de vaccinare, toate centrele vor fi deschise. Am aflat de la domnul colonel Gheorghiță vom depăși azi suta de mii de vaccinați într-o zi", a declarat președintele României.
Citeste si: Florin Cîțu, declarații de ultimă oră. "Vor fi două etape de relaxare" (VIDEO)
"Nu vreau să ne amăgim singuri.
Pandemia nu a dispărut. Virusul este în societate. Până când avem un număr mare de români vaccinați trebuie să respectăm restricțiile. Haideță să ne vaccinăm pentru a reveni la normalitate. Vă invit pe toți să vă vaccinați", a mai spus Klaus Iohannis.
Declarația integrală a președintelui Iohannis
Biroul de presă al Administrației prezidențiale a transmis un comunicat după vizita președintelui la Constanța. Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă:
"Am vizitat centrul de vaccinare de aici, de la Spitalul Militar, şi pot să spun că sunt foarte plăcut impresionat. Este organizat impecabil, cu toate că este în condiţii de container, deci centru improvizat. Am aflat că ieri şi astăzi s-au vaccinat deja peste 500 de persoane de aici, din Constanţa. Este un lucru excelent.
Am intrat realmente într-o fază nouă cu vaccinarea. Avem maratoane, avem centre deschise non-stop la spitalele militare, unde cei care doresc să se vaccineze se pot, pur şi simplu, prezenta şi se vaccinează.
Am renunţat, practic, la toată birocraţia şi, începând din această săptămână, de la sfârşitul acestei săptămâni, toate centrele de vaccinare din toate localităţile din toată ţara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunţ prealabil, fără înscriere pe platformă.
Oricine se poate prezenta direct la centru şi se poate vaccina. Suntem în situaţia foarte bună în care avem suficiente doze pentru a intra în această etapă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
În paranteză fie spus, noi stăm- noi, în România- extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. În altă parte, lucrurile sunt încă în organizare şi nu cred că sunt multe locuri unde cetăţenii se pot duce, pur şi simplu, la vaccinare.
Urmează noi şi noi acţiuni, sunt planificate centre cu prezenţă non-stop, 24 de ore, sunt planificate maratoane de vaccinare. Toate centrele vor fi deschise.
Am aflat de la domnul col. dr. Gheorghiţă că astăzi vom depăşi suta de mii de persoane vaccinate într-o zi şi vom ţine ritmul şi, dacă este nevoie, îl vom creşte, în aşa fel încât, în cel mai scurt timp, un număr mare de cetăţeni români şi cei rezidenţi aici să poată fi vaccinaţi.
Este, pe de altă parte, evident că cifrele pe care le primim zilnic sunt pe zi ce trece mai bune. Avem mai puţine persoane nou infectate, avem mai puţine persoane la Terapie Intensivă, avem mai puţine decese- sper să scăpăm cât mai repede de acestea.
Însă nu vreau să ne amăgim singuri, pandemia nu a dispărut. Virusul este în societate. E foarte clar că, până când avem un număr mari de români vaccinaţi, trebuie să respectăm în continuare restricţiile.
Dar reiau apelul meu: haideţi să ne vaccinăm, ca să revenim la normalitatea noastră, pe care ne-o dorim atât de mult! Vă invit pe toţi să mergeţi să vă vaccinaţi. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate!"
Președintele Klaus Iohannis a vizitat și joia trecută un centru de vaccinare, primul centru drive-through din București, din Piața Constituției. Președintele Klaus Iohannis se implică tot mai mult în susținerea campaniei naționale de vaccinare, șeful statului susținând că revenirea la normalitate se poate face doar prin vaccinarea populației.
”Recomand tuturor românilor să se vaccineze. Dacă ne vom vaccina vom scăpa de aproape toate restricţiile. Sper ca, în final, printr-o campanie amplă pe care o pregătim, să convingem toţi românii să se vaccineze”, a declarat şeful statului în ultima întâlnire cu presa de la Palatul Cotroceni.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Descoperire incredibilă despre COVID-19. Ar putea fi o afecțiune vasculară, nu respiratorie!
Centrele de vaccinare din spitalele militare, deschise pentru toți românii
Centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara sunt deschise, începând de marţi, pentru populaţia generală care doreşte să se imunizeze anti-coronavirus. Cei care vor să se vaccineze se pot prezenta la aceste centre la orice oră, fără o programare prealabilă.
Potrivit agendei premierului Florin Cîțu, publicată pe site-ul Guvernului, înainte de vizitarea centrului de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, care are loc la ora 12, prim-ministrul are o întâlnire cu reprezentanții sectorului Horeca la sediul Prefecturii Constanţ, de la ora 9,30, urmată de declarații de presă.
Citeste si: Florin Cîțu a transmis că oamenii se pot vaccina fără programare, doar cu cartea de identitate
Florin Cîțu va fi prezent la începerea primului maraton de vaccinare din Bucureşti pentru a spori încrederea. De asemenea, oficialul a zis că va merge la mai multe centre de vaccinare pentru a ajuta campania.
Premierul a anunțat că de vineri oricine se poate vaccina doar cu buletinul, fără a fi nevoie de programare. Politicianul a transmis că va fi prezent, în perioada următoare, la mai multe centre de vaccinare pentru a ajuta campania.
Cîțu a anunțat că oamenii pot merge la vaccinare fără programare. Premierul României a menționat faptul că va fi prezent în cadrul mai multor centre de imunizare pentru a ajuta campania. El a afirmat că s-ar vaccina din nou, pentru a fi un exemplu pentru toți românii.
Citeste si: Florin Cîţu a anunțat noi măsuri de relaxare, de la 1 iunie: „Rămân deschise cu 30%-40%”