Klaus Iohannis se întâlnește marți cu președintele Israelului. Ce discută aceștia (VIDEO)
Preşedintele Klaus Iohannis îl primește, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei de stat pe care acesta o efectuează în România. Află ce subiecte vor dezbătea cei doi președinți.
Marți, pe data de 8 iunie 2021, președintele Klaus Iohannis îl reîntâlnește pe liderul Israelului Reuven Rivlin, iar discuţiile dintre cei doi vor viza cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, cât şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două ţări.
Când va avea loc întâlnirea celor doi oficiali
Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Israelului Reuven Rivlin, iar c onform agendei afişate pe site-ul Preşedinţiei Române, de la 12.10 cei doi şefi de stat vor face fotografia oficială, de la 12.15 vor avea convorbiri tête-à-tête, de la 12.35 vor fi convorbirile oficiale, iar de la 13.15 preşedintele Iohannis şi omologul său israelian vor susţine o declaraţie de presă.
„Vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă soliditatea relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener cheie, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu. Discuţiile cu preşedintele Statului Israel se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.
Cu prilejul convorbirilor oficiale, vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state. Preşedintele Israelului va fi însoţit de o delegaţie de 60 de oameni de afaceri israelieni şi lideri din domeniul economic”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Miercuri, 9 iunie 2021, președintele Israelului va susține un discurs
Ambasada Israelului din România a postat pe Facebook agenda președintelui Reuven Rivlin. Conform acesteia, oficialul va susţine un discurs miercuri în plenul reunit al Parlamentului României, la invitaţia preşedinţilor celor două Camere – Anca Dragu şi Ludovic Orban.
Tot miercuri, acesta va inaugura `Forumul de Afaceri România – Israel`, alături de premierul Florin Cîţu.
Preşedintele Israelului va fi însoţit de o delegaţie de 60 de oameni de afaceri israelieni şi lideri din domeniul economic. Joi, preşedintele Rivlin, şeful Forţelor Aeriene Israeliene şi şeful Forţelor Aeriene Române vor participa la ceremonia de comemorare a soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter din 2010, în Munţii Bucegi. Totodată, oficialilor li se vor alătura 100 de membri ai familiilor celor şapte eroi.