Klaus Iohannis critică Ungaria pentru poziționarea "diferită" la războiul din Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Belgiei, Alexander De Croo. La finalul discuțiilor cei doi au participat la o conferinţă comună
Klaus Ioannis a declarat după întâlnirea cu premierul Belgiei că este necesară implementarea rapidă a recentelor decizii adoptate la Summitul extraordinar al NATO, în special crearea Grupului de Luptă în România.
"Consolidarea echilibrată, pe termen lung, a posturii de apărare şi descurajare a NATO pe întregul Flanc Estic, ca reacţie la agresiunea Rusiei, trebuie accelerată.
Este clar că avem nevoie de o apărare unitară, coerentă şi mai puternică pe Flancul Estic pentru a avea o descurajare mai eficace, în special la Marea Neagră", a spus şeful statului, potrivit presidency.ro.
I welcomed 🇧🇪 PM @alexanderdecroo to #CotroceniPalace. We will continue our coordination as EU&NATO partners, to respond to Russia's war and atrocities in Ukraine.
Grateful to Belgium's decision to deploy troops to Romania, strengthening allied security on the NATO #EasternFlank. pic.twitter.com/OLjBqibIuW
Klaus Iohannis: Poziția Ungariei e diferită de a altor țări europene
Întrebat de jurnaliștii belgieni despre poziția Ungariei în privința conflictului dintre Rusia și Ucraina, președintele Klaus Iohannis a spus că ”e păcat” că Ungaria refuză tranzitul pe teritoriul său pentru transporturile de armament din țările NATO către Ucraina.
”Am luat notă de poziția Ungariei, e păcat, e diferită de poziția altor țări europene. Mai mult de atât, e greu de spus”, a spus Klaus Iohannis la Cotroceni, fără să facă precizări suplimentare.
Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a afirmat recent că Ungaria are o poziţie clară în privinţa războiului din Ucraina. "Noi am condamnat agresiunea militară, susţinem suveranitatea Ucrainei, am acceptat sute de mii de refugiaţi şi am trimis sute de tone de alimente şi alte donaţii", spune șeful diplomației de la Budapesta.
El a precizat că Guvernul de la Budapesta consideră securitatea ungurilor drept o prioritate, a arătat ministrul. "Acesta nu este războiul nostru, vrem să stăm şi vom sta în afara lui", a adăugat Szijjarto.
Klaus Iohannis, vizită comună cu premierul Belgiei la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Klaus Iohannis i-a mulţumit premierului Alexander De Croo pentru prezenţa la Constanţa a contingentului belgian desfăşurat în cadrul Forţei de Răspuns a NATO, alături de alte forţe aliate.
"Această contribuţie este parte a măsurilor NATO de consolidare a posturii de descurajare şi apărare şi a securităţii Flancului Estic al Alianţei", a mai spus Iohannis, precizând că miercuri vor vizita împreună Baza Mihail Kogălniceanu.
Cei doi oficiali au discutat despre evoluţia crizei din Ucraina şi impactul său, precum şi răspunsul la aceasta. Şeful statului a evidenţiat eforturile României în sprijinul celor peste 720.000 de refugiaţi ucraineni care au trecut până acum graniţa în ţara noastră şi rezultatele activităţii hub-ului de la Suceava.
Preşedintele Iohannis a precizat că este esenţială şi consolidarea rezilienţei strategice a Aliaţilor, precum şi cea a partenerilor, în special a celor mai vulnerabili, cum sunt Republica Moldova şi Georgia.