Șeful statului a mai precizat şi faptul că pandemia a afectat domeniul cultural. "În contextul în care pandemia va continua, este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte sectorul cultural, care să pună accentul pe sporirea rezilienţei domeniului creativ", a menționat Iohannis.

Mesajul Președintelui Klaus Iohannis de Ziua Culturii Naționale

„Celebrarea culturii noastre exprimă în mod simbolic importanţa ei în istoria modernă a României, rolul său fundamental în făurirea unităţii naţionale, ca şi în edificarea României europene de astăzi.

15 ianuarie este, înainte de toate, expresia cinstirii peste ani a poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, şi dovada preţuirii operei sale. Ziua Culturii ne oferă în acelaşi timp prilejul de a ne exprima preţuirea pentru artişti, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural şi creativ, a cărui activitate face ca publicul să se poată bucura de bogăţia expresiilor diversităţii noastre culturale", a afirmat Klaus Iohannis, în mesajul transmis, sâmbătă, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

Conform Președintelui Iohannis, "performanţele deosebite care au marcat anul trecut muzica, teatrul, patrimoniul, filmul, artele plastice ori literatura nu ne împiedică să vedem urmele adânci şi dureroase lăsate în mediul cultural românesc de pandemia de COVID-19. Ne dorim ca acest nou an, 2022, să ne aducă mai aproape de normalitate, inclusiv în domeniul culturii şi patrimoniului".

Klaus Iohannis: „Ziua Culturii, prilejul de a ne exprima preţuirea pentru artişti, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural”

Klaus Iohannis: „Ziua Culturii, prilejul de a ne exprima preţuirea pentru artişti, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural”

[Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis]

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Bilanț coronavirus în România, 15 ianuarie. Au fost raportate peste 10.000 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore

Iohannis a mai declarat că, pandemia a afectat puternic relaţia creatorilor cu publicul.

"Activitatea operatorilor culturali şi a multor artişti independenţi a fost redusă dramatic din cauza situaţiei epidemiologice dificile şi a măsurilor adoptate pentru a limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2. În contextul în care pandemia va continua, este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte sectorul cultural, care să pună accentul pe sporirea rezilienţei domeniului creativ. Este imperativă utilizarea eficientă a tuturor resurselor, şi a celor de la bugetul naţional, dar şi a fondurilor europene, inclusiv cele existente prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care oferă, în parte, soluţii pentru ca sectorul cultural şi creativ să-şi păstreze şi chiar să-şi dezvolte potenţialul economic şi relevanţa socială", a mai adăugat Klaus Iohannis.

Citeste si: Mesaj Ro-Alert trimis localnicilor și turiștilor aflați în zonele de munte ale județului Prahova. Este cod roșu de vânt puternic


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si