"L-au apucat nişte dureri crunte". Un bărbat a murit la trei zile după o operație reușită. Ce i-ar fi cauzat, de fapt, moartea?
Un bărbat a decis să se opereze pentru a supraviețui bolii, dar, din păcate, ar fi murit la scurt timp după intervenția reușită. Care ar fi fost, de fapt, cauza morții? Familia victimiei cere dreptate.
Un bărbat de 56 de ani, care ar fi fost diagnosticat cu cancer, ar fi luat decizia de a se opera la o clinică privată pentru a învinge boala. Medicii ar fi declarat operația reușită, dar la scurt timp după intervenția chirurgicală, imediat după ce a fost externat din clinică, bărbatul ar fi început să acuze mai multe dureri. Se pare că acesta ar fi ajuns la spitalul din Timiș, unde a murit, potrivit informațiilor transmise de observatornews.ro. Familia victimei ar fi depus o plângere penală și luptă pentru dreptate.
Ce i-ar fi cauzat, de fapt, moartea bărbatului, după o operație reușită?
Potrivit aceleiași surse, bărbatul în vârstă de 56 de ani ar fi fost diagnosticat, în urmă cu un an, cu o tumoră de cinci centimetri la intestinul gros. Se pare că bărbatul ar fi consultat mai mulți medici până a lua decizia de a se opera la o clinică privată din Timișoara.
Intervenția chirurgicală suferită de bărbat ar fi fost reușită. La trei zile de la operație, bărbatul ar fi fost externat. Conform mărturiei fiului său, imediat după externare, bărbatul ar fi început să acuze dureri acute și ar fi ajuns la spitalul județean Timiș. Diagnosticul medicilor ar fi fost o infecție generalizată.
Când a fost externat, la nici o jumătate de oră l-au apucat nişte dureri crunte... Mi s-a spus pe forme indirecte c-ar fi fost vorba de o infecţie generalizată, ar fi declarat fiul bărbatului, potrivit observatornews.ro.
După mai multe investigații, medicii ar fi luat decizia unei intervenții chirurgicale. Din păcate, se pare că bărbatul a murit.
Cu cinci minute înainte să intrăm la el, a ieşit medicul şi ne-a spus că a decedat. Am cerut autopsie, ar fi declarat fiul bărbatului, potrivit observatornews.ro.
Rezultatele autopsiei se pare că au contrazis diagnosticele puse de medici. Bărbatul ar fi murit din cauza unui infarct miocardic, alături de care ar apărea și o peritonită.
Managerul spitalului județean Timiș ar fi declarat că organele oficiale vor cerceta situația.
Organele oficiale vor analiza şi vor vedea care este situaţia şi dacă există responsabilităţi medico-legale, ar fi declarat managerul spitalului, potrivit observatornews.ro .
Familia victimei se pare că au depus o plângere pentru ucidere din culpă și vor să se facă dreptate, potrivit aceleiași surse.