La ce oră încep Deniile din Săptămâna Patimilor 2021? Când se citeşte Prohodul Domnului şi când se trece pe sub masă?
La ce oră încep Deniile din Săptămâna Patimilor 2021? Când se citeşte Prohodul Domnului şi când se trece pe sub masă în Săptămâna Mare? Iată răspunsul!
Deniile din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele care se savarsesc seara, începând cu ora 18.00. Aceste slujbe încep din Duminica Floriilor şi ţin până în Vinerea Mare.
Cuvântul "denii" este de origine slavă și înseamnă "zilnice", de la care a derivat "bdenie" ce se traduce că priveghere sau slujbă nocturnă.
Confom crestinortodox.ro, denia este slujba utreniei sau "de dimineață" darcare se savrseste seara.
Denia se deosebește de priveghere, care este tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seară. Scopul deniilor este ca prin post, rugăciune, citirea Sfintei Scripturi, meditație și pocăință să ne dezgolim de toată răutatea și să ne umplem prezența iubitoare a lui Iisus Hristos.
Denia din Lunea Mare
În cadrul Deniei din Lunea Mare se aminteşte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de frații săi în Egipt.
Acesta este o preinchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Denia din Lunea Mare vorbeşte şi de pilda smochinului neroditor, blestemat de Iisus Hristos să se usuce pentru că nu avea rod.
Denia din Marţea Mare începe tot la ora 18:00, la fel ca cea din Lunea Mare.
În cadrul acesteia se vorbeşte despre pilda celor zece fecioare și a candelei de ulei. Cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Pilda celor zece fecioare ne îndeamnă la priveghere: „Vegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi când vine Fiul Omului (Matei: 25, 13)". Aşadar, Martea Mare şi Săptămâna Patimilor ne binecuvântează cu un îndemn călăuzitor: să-l aşteptăm totdeauna pe Mirele ceresc cu fapte bune şi cu inima iubitoare, luând mereu aminte la datoriile noastre.
Denia din Miercurea Mare
Denia din această zi ne vorbeşte despre pilda femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului. Este un simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos.
Aceasta este şi ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pentru treizeci de arginți.
Denia din Joia Mare din Săptămâna Patimilor ne prezintă patru evenimente din viață Mântuitorului Nostru Iisus Hristos: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taină Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. De asemenea, în această seară se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericilor.
Denia din Vinerea Mare
Denia din Vinerea Mare face pomenirea sfintelor, înfricoșătoarelor și mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului și mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. În această zi, credincioşii ţin post negru şi vin la biserică cu flori şi lumânări, pregătiţi pentru cântarea prohodului. De asemenea, credincioşii se închină şi trec pe sub masă, adică pe sub "mormântul Domnului". Ei lasă florile pe care le-au adus pe mormântului Mântuitorului.
După apusul soarelui, preoţii îmbrăcaţi în negru, în semn de doliu şi cu lumânări în mână, încep Prohodului Domnului. La finalul Prohodului, preoţii alături de credincioşi înconjură biserica de trei ori.
Prohodul Domnului este format din trei "stări". Fiecare stare se cântă pe glasuri diferite.
Starea întâi din Prohodul Domnului
Preotul cădește Sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; dacă sunt mai mulți, cădește protosul. Apoi se cântă rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:
1. În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
2. Dar cum mori, Viaţă, Şi cum şezi în mormânt? Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?
3. Te mărim pe Tine, Iisuse Doamne, Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile, Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
4. Cel ce-ai pus pământul Cu măsuri, Hristoase, Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule, Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
5. Iisuse al meu, Împărat a toate, De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu? Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.
6. Stăpânul a toate Mort se vede acum Şi deşertătorul gropilor celor morţi Se încuie-n groapă nouă ca unom.
7. În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
8. Cu cei răi, Hristoase, Ca un răufăcător Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
9. Mai frumos cu chipul Decât oamenii toţi, Ca un om se vede mort şi fără de chip, Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
10. Iadul cum va răbda Intrarea Ta, Doamne, Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se, De-a luminii Tale fulgere orbind?
11. Dulcea mea lumină Şi mântuitoare, Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns? O, răbdare de nespus şi negrăit!
12. Nici lumea de duhuri Nu pricepe, Doamne, Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti Taina îngropării Tale, neştiind.
13. O, minuni străine! O, ce lucruri nouă! Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, Îngropat de mâinile lui Iosif.
14. În mormânt ai apus, Dar de-al Tatălui sân Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu. Acest lucru e străin şi nefiresc!
15. Întreaga făptură Recunoaşte-n Tine: Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer, Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!
16. Tu-n mormânt fiind pus Ziditor Hristoase, Temelia iadului s-a cutremurat Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
17. Cela ce în palmă Tot pământul ţine. Sub pământ acum cu trupul Se află mort, Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
18. Din stricare, Doamne, Viaţa mea o ridici; Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
19. Ca lumina-n sfeşnic, Se ascunde acum Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului Şi din iad goneşte întunericul.
20. Mulţimea de oştiri, Cea duhovnicească, Împreună cu Iosif şi Nicodim Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
21. Murind Tu de voie, În mormânt ai fost pus; Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, De amara mea greşeală m-ai scăpat.
22. S-a schimbat făptura Prin a Tale patimi, Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt, Ţiitor a toate cunoscându-Te.
23. Luând în pântece A vieţii Piatră, Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
24. În mormânt nou Te-au pus, Înnoind, Hristoase, Firea oamenilor, prin învierea Ta, După cum se cade unui Dumnezeu.
25. Pe pământ ai venit, Pe Adam să-l mântui. Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît; Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
26. Pământul de frică S-a mişcat, Cuvinte, Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, Apunând a Ta lumină sub pământ.
27. Ca un om, ai murit De-a Ta voie, Doamne; Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat Şi din întunericul păcatelor.
28. Vărsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne, Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: „Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”
29. Ca grăuntul de grâu, Ce-ncolţeşte-n pământ, Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
30. Sub pământ Te-ai ascuns Ca un soare, acum, Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit; Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit!
31. Cum ascunde luna Faţa sa de soare, Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, Cel ce prin trupească moarte ai apus.
32. Iisus, Viaţa, Gustând moartea acum, Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
33. Pe întâiul Adam, Prin păcat omorât, La viaţă ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
34. Cereştile cete, Mort întins, pentru noi, Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat Şi cu aripile s-au acoperit.
35. Pogorându-Te mort, De pe lemn, Cuvinte, Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!
36. Bucurie, Doamne, Fiind îngerilor, Întristare lor acum le-ai pricinuit, Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
37. Suind Tu pe cruce, Împreună-ai suit Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ, Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
38. Ca un leu, Tu Doamne, Adormind cu trupul, Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, Lepădând şi bătrâneţea trupului.
39. Cela ce din coasta Lui Adam cel dintâi Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
40. Se-njunghia-n taină Mai-nainte mielul, Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti, Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.
41. Cine dar va spune Chipul groaznic şi nou? Cel ce stăpâneşte toate făpturile Pătimeşte azi şi moare pentru noi.
42. Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii: „Cum Se vede mort Stăpânul vieţii Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”
43. Din coasta Ta, Doamne, Cea însuliţată, Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta, Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
44. Răstignit pe cruce, Ai chemat pe oameni, Iar curată coasta Ta împungându-se, Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
45. Cel cu chip cuvios Te găteşte-ngrozit Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie, De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
46. Sub pământ, de voie, Pogorând ca un mort, Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
47. Deşi Te-ai văzut mort, Dar eşti viu Dumnezeu Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer, Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
48. Deşi Te-ai văzut mort, Dar eşti viu Dumnezeu Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi, Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
49. O, ce bucurie, Ce dulceaţă multă, A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad, Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
50. Îngroparea-Ţi laud, Patimilor mă-nchin; Şi puterea Îţi măresc, Milostivule, Prin care de patimi am fost dezlegat.
51. Asupra Ta, Doamne, Sabie-au ascuţit Şi-a puternicului sabie s-a tocit, Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
52. Văzând mieluşeaua Pe-al său Miel înjunghiat, Doborâtă de dureri striga şi-ndemna Ca şi turma să se tânguie cu ea.
53. În mormânt de Te-ngropi, Şi în iad de pogori, Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
54. De-a Ta voie, Doamne, Pogorând sub pământ, Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
55. Unul din Treime, Cu trupul, pentru noi, Defăimată moarte rabdă, binevoind; Se cutremură şi soare şi pământ.
56. Ca un vinovat, stă Cel Preadrept la Pilat Şi la moartea cea nedreaptă e osândit Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
57. Plăsmuind pe Adam Din pământ, cu mâna, Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
58. Ascultând, Cuvinte, De al Tău Părinte, Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît, Înviind tot neamul muritorilor.
59. „Vai, Lumina lumii! Vai, a mea Lumină! O, lisuse-al meu! O, Fiule preadorit !” Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
60. Vino, necurate, Ucigaş ucenic, Şi pricina răutăţii arată-mi-o: Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?
61. Iubitor de oameni Te prefaci, nebune, Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
62. Cu ce preţ ai vândut Sfântul Mir cel ceresc? Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat? Nebunie-aflaşi, preablestemat satan!
63. De iubeşti pe săraci, Şi mâhnit eşti de mir Ce se varsă, curăţind suflet păcătos, Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?
64. „O, Cuvinte, Doamne, A mea bucurie, Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda? Mi se rupe inima ca unei maici”.
65. „Cine-mi va da lacrimi Şi izvor nesecat, Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?” A strigat Fecioara, Maica Domnului.
66. O, munţi şi vâlcele Şi mulţimi de oameni, Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!
67. „Când am să Te mai vad, Veşnică Lumină, Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”, A strigat Fecioara, tânguindu-se.
68. Deşi ca o piatră, Tare şi tăioasă, Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
69. Ca dintr-o fântână, Din îndoitul râu, Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm Şi viaţa veşnică o moştenim.
70. Voind Tu, Cuvinte, În mormânt Te-ai văzut; Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus, Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
71. Te cântăm, Cuvinte, Doamne al tuturor, Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.
72. Fericimu-Te toţi, Maica lui Dumnezeu, Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
73. În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
Starea a doua din Prohodul Domnului
Cădește al doilea preot, când sunt mai mulți preoți, la fel ca la starea întâi sau însuși preotul, dacă este un singur preot. Apoi, începe rar și cu glas lin pe glasul al 5-lea:
1. Cuvine-se, dar, Săcădem Ia Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins, Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
2. Cuvine-se, dar, Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul, Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
3. Soarele-a apus Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
4. Somn învietor În mormânt dormind, Hristoase Doamne, Din cel greu somn al păcatului ai sculat Întreg neamul omenesc cel păcătos.
5. „Una-ntre femei Te-am născut Fiu, fără de durere; Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”, Cea curată, mult jelindu-se, zicea.
6. Sus văzându-Te, De Părinte nedespărţit, Doamne, Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind, Serafimii s-au înfricoşat acum.
7. Răstignindu-Te, S-a rupt tâmpla templului prin mijloc Şi şi-ascund luminătorii lumina lor, Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
8. Cela ce cu-n semn A făcut la început pământul, Azi apune sub pământ, ca un muritor; Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!
9. Sub pământ apui Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor, Cu puterea Ta atotputernică.
10. Veniţi să cântăm Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, Ca femeile, ce mir au adus atunci, S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”
11. Cu adevărat, Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne; Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc, Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
12. Cu-ngroparea Ta Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât, Şi din stricăciune lumea mântuieşti.
13. Râu de viaţă eşti Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune, Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti, Celor din adâncurile iadului.
14. „Ca să înnoiesc Firea oamenilor cea zdrobită, Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.
15. Sub pământ apui, Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, Alungând din iad tot întunericul.
16. Bob cu două firi: Dătătorul de viaţă, astăzi, În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; Răsărind El iar, lumea va bucura.
17. S-a temut Adam, Dumnezeu umblând în rai, atuncea, Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
18. Maica Ta acum Varsă râuri de lacrimi, Hristoase, Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: „Înviază, Fiule, precum ai spus !”
19. losif Te-a ascuns, Cu evlavie, în groapă nouă; Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta, Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
20. Doamne, Maica Ta, Pironit văzându-Te pe cruce, De amară întristare, sufletul ei S-a pătruns de cuie şi de sabie.
21. Maica Ta, văzând Adăparea Ta cu fiere, Doamne, Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi, Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.
22. „Rău m-am întristat Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte, Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”, Zis-a Preacurata, tânguindu-se.
23. „Cum am să-Ţi închid Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne, Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”, losif a strigat, înfiorându-se.
24. Jalnice cântări Iosif şi cu Nicodim cântă Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
25. Sub pământ apui Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii; Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut, De dureri se stinge, nevăzându-Te.
26. Iadul s-a-ngrozit Dătătorule de viaţă, Doamne, Când prădată şi-a văzut bogăţia lui Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
27. Soare luminos După noapte străluceşte, Doamne; Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult, Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
28. Ziditorule, Primindu-Te în sân pământul S-a clătit de frica Ta, Preaputernice, Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
29. O, Hristoase-al meu! Iosif şi Nicodim cu miruri, Într-un chip deosebit, acum Te gătesc Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”
30. Doamne, ai apus Şi cu Tine-a soarelui lumină; Iar făptura de cutremur cuprins-a fost, Făcător al tuturor vestindu-Te.
31. Piatra cea din unghi O acoperă piatra tăiată Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor. Înfioară-te, de-acum, pământule!
32. „Vezi-ne aici: Ucenicul cel iubit şi Maica, Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”, A strigat Curata, cu amar plângând.
33. Nici chip ai avut, Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne; Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat, Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
34. Ai apus în trup, Sub pământ, nestinsule Luceafăr; Şi aceasta neputând vedea soarele, În amiază-zi el s-a întunecat.
35. Luna, soarele Se întunecă-mpreună, Doamne, Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat Şi în mantii negre s-au înveşmântat.
36. „Chiar de-ai şi murit, Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie; Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu, Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
37. A dormit Adam Şi din coasta lui-’şi scoase moarte; Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
38. Ai dormit puţin Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase, Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi, Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
39. De ai şi murit, Dar ai dat vinul de mântuire, Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor; Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.
40. Cum au suferit Cereştile cete îndrăzneala Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, Când Te văd gol, sângerat şi osândit?
41. În batjocură Tu îmbraci pe Împodobitorul, Care cerul a-ntărit şi-a împodobit Tot pământul, într-un chip preaminunat.
42. Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit, Răspândind asupra lor izvoare vii.
43. Oarecând Navi, Opri soarele, zdrobind duşmanii; Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta, Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.