In articol:
O fetiță de 3 ani a făcut un apel la 112 care a determinat autoritățile să intre în panică. Micuța a pus mâna pe telefon și, fără să stea pe gânduri, a format numărul de urgență, după care i-a comunicat dispecerului care a preluat apelul că s-a petrecut o adevărată tragedie.
Copila a spus că tatăl ei i-a ucis mama. Bineînțeles, oamenii legii au intrat în alertă și au început imediat să investigheze situația.
„Pe 28 iulie 2024, în jurul orei 13:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a primit un apel la 112 de la un copil care a raportat că tatăl său și-a ucis soția. Imediat au fost demarate acțiuni investigative, stabilindu-se că apelul provenea din municipiul Slatina.
Agenții au constatat că apelul era fals. Părinții fetei sunt acum buni de plată
După ce au făcut cercetări, oamenii legii au descoperit că apelul era fals și că nu a avut loc crima care a fost anunțată.
Având în vedere că apelurile la 112 trebuie făcute doar în cazul unor urgențe reale, părinții fetei au fost amendați cu 500 de lei.
„Având în vedere activitățile desfășurate și resursele utilizate, polițiștii au sancționat contravențional reprezentantul legal cu o amendă de 500 de lei, conform Legii nr.