In articol:
Un caz greu de imaginat s-a petrecut în Iași. Un individ care ieșise de puțin timp din spatele gratiilor a recurs la o crimă cu adevărat halucinantă pentru a se întoarce înapoi la închisoare.
Mai exact, după ce tânărul din Miroslăvești și-a încheiat condamnarea pe care a primit-o pentru umor, acesta și-a ucis cu cruzime propriul frate.
Individul abia ieșise din spatele gratiilor, unde a ajuns tot pentru omor
Edilul comunei spune că cei doi s-ar fi certat de la bani, astfel că ucigașul i-a luat viața fratelui său pentru că și-a dorit cu orice preț să se întoarcă la pușcărie.
„Autorul abia a ieșit din pușcărie. A stat vreo 5-6 ani pentru că a omorât un om de aici, de la noi. Acum, l-a omorât pe fratele lui. Din ce am înțeles, el spunea mereu: "Trebuie să mai omor pe cineva ca să mă duc înapoi". Localnici spuneau că l-au auzit când spunea că e bine la pușcărie și că trebuie să se ducă înapoi.
Acum, „dorința” șocantă a tânărului se împlinește. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași de arestare preventiva a inculpatului COJOCARIU VASILE, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie. Dispune arestarea preventivă a inculpatului COJOCARIU VASILE, pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 24.06.2024 până la data de 23.07.2024 inclusiv”, se arată în decizia magistraților de la Tribunalul Iași.