In articol:
În prima zi de Rusalii o tragedie a avut loc în Ibănești, județul Botoșani, la fabrica de lactate. Trei muncitori și patronul au murit după ce au căzut în bazinul de decantare, pe rând. La câteva zile de la tragedie, fiul unuia dintre muncitorii decedați face acuzații grave și îl incriminează pe patronul fabricii de întreaga tragedie, potrivit informațiilor transmise de gândul.ro.
Acuzații grave către patronul fabricii de lactate din Ibănești: "I-a trimis la moarte pe toți"
Una dintre persoanele care și-au pierdut viața în tragedia de la Ibănești este Valeriu Bulubechi. Bărbatul ar fi fost primul care a intrat în bazul de decantare, după ce patronul l-ar fi amenințat. Fiul acestuia a declarat că tatăl său a fost obligat să intre în bazin, chiar dacă nu această acțiune nu intra în atribuțiile sale.
Mai mult decât atât, fiul bărbatului îl condamnă pe proprietarul fabricii, Radu Tudose, de tragedia în care au murit patru oameni, printre care și el.
"Tatăl meu nu avea foarte mult timp de când lucra la fabrica de lactate.
Familia unei alte victime, Viorel, își plânge cu lacrimi amare pierderea. Viorel ar fi încercat să îi salveze pe ceilalți, dar, nevând pregătirea necesară, și-a pierdut viața. Acesta devenise tată în urmă cu o săptămână.
"El nu a avut ce căuta acolo. Băiatul meu avea alt post de lucru, dar s-a dus să-i salveze pe alți băieți și a căzut și el și a rămas nenorocit și necăjit. (…) Nu avea nimic. (n.r. echipament de protecție). A băgat patronul pe alți doi înăuntru, el a văzut că nu mai ies și a spus la o șefă de acolo, o cumnată a patronului, că s-a întâmplat ceva acolo. Și șefa asta zice: «Du-te și ajută acolo!» El avea altă meserie, nu avea ce căuta acolo", a declarat familia lui Viorel, pentru Botoșăneanul TV, citat de gândul.ro.
Cele patru victime au vârste cuprinse între 43 și 56 de ani.
Citește și: VIDEO Filmul tragediei de la fabrica de brânzeturi din Ibănești. Cum au murit, de fapt, cei patru bărbați?
Afectat de tragedia din Ibănești este și primarul comunei care nu își explică cele întâmplate, fabrica funcționând conform standardelor.
"Noi ne știm cu toții, au fost niște oameni extraordinari. Toți aveau copii. Este o tragedie care ne afectează întreaga comunitate, în special familiile, care sunt îndurerate. Aceasta este una dintre cele mai bune fabrici din țară, au angajați specialiști, nu știu ce s-a întâmplat. S-au dus să curețe un bazin de decantare, iar niște gaze reziduale au provocat decesul. Se efectuează cercetări și vom vedea rezultatele", a declarat primarul comunei, Romică Mogopeț.