Larisa este "îngerul" de 18 de ani care a murit aseară alături de tatăl ei într-un accident în Sibiu! Mama și sora sunt internate în spital!
Zi neagră pentru o familie din Sighișoara. Tatăl în vârstă de 45 de ani, fiica sa în vârstă de 20 de ani și-au pierdut viața, după ce acesta a vrut să facă o depășire, însă a pierdut controlul volanului.
Tragedia s-a petrecut între Mediaș și Sighișoara, iar cei patru mai aveau doar 30 de kilometri până acasă. "Pe un tronson în curbă la dreapta, un șofer, în vârstă de 45 de ani, din județul Mureș, care conducea pe sensul Mediaș – Sighișoara, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de către un barbat în vârstă de 61 de ani, din județul Alba."
Larisa, tânăra care și-a pierdut viața în teribilul accident urma să meargă la facultate și chiar ieri mersese împreună cu părinții și sora ei la Cluj să se intereseze despre noua școală pe care își dorea să o
urmeze.
Din păcate pentru ea, această călătorie a fost ultima.
Din profilul ei de pe rețelele de socializare se vedea că Larisa iubea animalele și avea o afinitate pentru lupi. Pagina ei era invadată cu postări despre aceste animale.
Mama și sora ei sunt în spital!
Mama și sora Larisei se află internate în spitalele din Sibiu.
Mama este la spitalul județean, în timp ce sora ei se află la Spitalul de Pediatrie. Fetița în vârstă de 16 ani este internată pe secția de Chirurgie Pediatrică. Este conștientă, fără leziuni care să îi pună viața în pericol. Cel mai probabil ea va rămâne internată până săptămâna viitoare.