Un accident devastator produs la mijlocul lunii noiembrie în Suceava a îndoliat o familie. O mamă a fost spulberată de către un șofer neatent pe o trecere de pietoni din localitate. Fetița femeii, care se afla în cărucior în momentul producerii tragediei, se luptă să trăiască.
Este grav rănită, dar medicii fac tot ce depinde de ei pentru a o putea ajuta. De curând, Larisa, fetița Irinei Airinei, a început să respire singură, chiar în prag de Crăciun.
Totuși, ea este departe de a-și fi revenit, dar speranțele sunt din ce î
"LARISA şi VICTOR s-au întors acasă pentru două săptămâni, cât centrul de recuperare pentru copii din Bucureşti va fi închis.
Micuţa luptătoare a învins prognosticurile negative, care nu-i mai dădeau şanse să mai respire singură vreodată sau... chiar să mai respire... Însă, chiar şi aşa, Victor mi-a spus că drumul pe care îl are de parcurs este unul lung şi anevoios...
Am urcat treptele până la etajul V, la apartamentul de la mansardă, unde cei trei- Irina, Victor şi Larisa- îşi aveau universul lor, completat acum doar de amintirea Irinei... Amintire puternică, pentru că <amprenta> ei se află în fiecare centimetru pătrat din căminul lor...
Peste tot, numai bagaje. Lucruri pe care Victor le-a adus de la Bucureşti, unde a stat în ultima lună, veghind la căpătâiul Larisei, şi unde a învăţat mai multă medicină decât a ştiut toată viaţa...
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Victor vorbeşte mult. Foarte mult, cum avea să mărturisească chiar el. Dar e unul din modurile în care se reîncarcă. Îşi ia energia necesară pentru a duce această luptă mai departe. Lupta pentru recuperarea copilului său, lupta pentru recuperarea lui...
Omul acesta nici nu a avut timp să-şi plângă soţia cum trebuie... Pentru că trebuie să fie tare pentru Larisa! Nu are încotro!
Şi este. Îl priveam cum pregăteşte medicaţia micuţei şi fiecare lucru pe care îl avea de făcut. Totul cu precizie, pe ore, pe zile, pe viaţă...
L-am aşteptat să termine şi abia apoi am intrat împreună în camera alăturată, unde se afla Larisa...
Nu sunt cuvinte să exprime ce am trăit acolo, în acel micuţ, dar cochet dormitor, pe patul căruia era aşezată micuţa... Alături, era bunica ei, mama Irinei, care se ruga neîncetat, copleşită de durere şi dor...
Am îngenuncheat amândoi lângă micuţă, iar Victor i-a administrat medicaţia cu o seringă, printr-un tub. De altfel, peste tot trupuşorul acela fraged, erau tuburi... Micuţa se zvârcolea, fiind agitată şi după drumul lung parcurs aproape toată ziua...
Un îngeraş bălai, care acum doar 5 săptămâni în urmă era vioi şi repeta literele alfabetului împreună cu mama sa... Cele două, se jucau de dimineaţă până la apus şi erau nedespărţite... Iar acum, Victor va trebui să-i fie şi tată, şi mamă, pentru tot restul vieţii...
Durerea se citea pe faţa ei. Trupuşorul era slăbit de încercările din ultima perioadă. O imagine sfâşietoare, care ar fi întors la Dumnezeu chiar şi pe cel mai înverşunat ateu. Câteodată, deschidea ochii larg şi se uita fix, cu o privire care trecea <prin o mie de ziduri>, cum spunea Victor... Dar e acolo. Se întoarce atunci când aude glasul tatălui său sau la orice zgomot, semn că aude foarte bine.
<O să fie bine! O să fie bine!> Victor o mângâie pe căpuşor şi îi repetă la nesfârşit cuvintele. <Tati e cu tine.... Mami e cu tine... Şi Kity (pisica) e cu tine... O să fie bine!>
Nu mi-am putut stăpâni lacrimile, însă, mai târziu, singur în maşină, am tras un bocet în toată regula. Aşa, de descărcare, după ce <m-am hrănit> acolo, sus, lângă patul de suferinţă al îngeraşului..."
