Laura Simon a avut parte de un destin teribil! Crima șocantă a avut loc sâmbătă în Petroșani, în cartierul Aeroport, județul Hunedoara, atunci când iubitul acesteia s-a dus la cabinetul veterinar unde lucra să o convingă pe femeie să-i mai da o șansă, deoarece ea și-a dorit să încheie relația.

Cum a avut loc crima din cabinetul veterinar?

Fiindcă s-a izbit din nou de un refuz din partea celei pe care susținea că o iubea, bărbatul a ștrangulat-o cu un șnur pe care-l avea la el.

Mai apoi, după ce și-a dat seama ce a făcut, acesta a vrut să-și ia viața în locuința sa, așadar a dat drumul la gaze, apoi a luat un cuţit şi s-a înjunghiat în piept. El s-a oprit însă la timp și s-a ales doar cu o rană uşoară. 

Doctoriță ucisă Petroșani

Robert Ștefan, în vârstă de 30 de ani și-a ștrangulat iubita, deoarece ea voia să pună punct relației.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Un cioban de 65 de ani, găsit fără suflare într-un lac înghețat din Iași

Agresorul, Robert Ștefan, în vârstă de 30 de ani, din Petroșani, fusese plecat pentru o perioadă în Irlanda, dar recent el a revenit în țară pentru a clarifica situația cu iubita lui. După ce a comis crima Robert ar fi sunat-o pe o rudă din străinătate pentru a-i mărturisi ceea ce făcuse. Mai departe, aceasta ar fi anunțat-o pe mătușa criminalului care a și sunat la 112.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Un echipaj de la Poliția Petroșani a ajuns la locul faptei și l-au găsit pe suspect cu răni pe corp și cu o funie în jurul gâtului. Un subofițar a tăiat funia și l-a salvat pe sus­pect, care a fost și dus la spital.

Lacrimi de durere pentru Laura

Bărbatul a fost reţinut, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile. În urma unor analize efectuate bărbatului s-a descoperit că acesta consumase și substanțe interzise.

Doctoriță ucisă Petroșani

O doctoriță de 31 de ani a fost omorâtă în cabinetul veterinar de iubitul său.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Incident teribil în Alba! Un adolescent de 16 ani a fost înjunghiat într-un bar de un tânăr pe fondul unui scandal

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Astăzi, 12 decembrie, Laura va fi condusă pe ultimul drum de familia ei, dar și de cei care au cunoscut-o. Ei sunt îngroziți și acum de cele întâmplate.

”Cred că deja cu toții cunosc tragedia de la Petroșani, unde am pierdut-o pe draga noastră colegă și prietenă, pe Laura Simon. Dumnezeu să te odihnească în pace suflet blând! Noi știm că tu acum ne veghezi de Sus, atât pe noi, cât și pe părinții tăi dragi și pe micuțul Erik, care te iubește nespus! Cu multă durere mă gândesc la această familie care și-a pierdut fiica în preajma sărbătorilor de iarnă.

Știm că nimic nu o mai poate aduce înapoi pe Laura noastră dragă, dar fiecare din noi putem întinde o mână către familia îndurerată. Laura, îți spunem „La revedere”, pentru că ne vom întâlni, acolo în Raiul Animăluțelor!”, a scris pe Facebook o colegă a femeii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si