"Turneul de la Wimbledon a cam dezamăgit. Turneul a fost luminat doar de senzaţia Cori Gauff, de 15 ani, dar şi de nebunia de pe finalul finalul meciului dintre Muchova şi Pliskova. În semifinale, Serena nu a lăsat-o să mişte pe Barbora Strycova (6-1, 6-2) în 59 minute, iar Elina Svitolina nu a existat în faţa Simonei Halep, scor 6-1, 6-3, în doar o oră şi 13 minute. Pentru finală se cere spectacol şi suspans", a notat Le Figaro.
Sursa citată menţionează că meciul mai trebuie urmărit pentru că Serena Williams va încerca să egaleze recorul absolut de grand slam-uri câştigate, deţinut de Margaret Court, dar şi pentru că va încerca să câştige primul titlu după ce a devenit mamă.
Acest duel este şi unul al fostelor număr 1 mondial, iar experienţa este de partea americancei, care conduce cu 9-1 în duelurile directe.
BBC subliniază că Serena Williams o va înfrunta pe Simona Halep în încercarea de a obţine un al 24-lea titlu de grand slam.
"Williams are 23 de titluri de grand slam, dar nu sunt de ajuns.
Citeste si: Răsturnare de situaţie în cazul băiatului din Argeș care s-ar fi sinucis după ce a picat Bacalaureatul
Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, va juca sâmbătă, la Wimbledon, în compania Serenei Williams, cap de serie 10, a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.