Există morţi care sunt fapt divers şi există altele care schimbă datele politicii într-o ţară. Moartea tinerei Alexandra, răpită, violată şi omorâtă în România, la finele lui iulie, face parte din această a doua categorie.
De atunci, mii de români se întâlnesc în fiecare week-end în faţa Ministerului de Interne, cu o lumănare în mână.
Ei denunță incompetenţa autorităţilor care nu au împiedicat această moarte şi cer demisia guvernului.
Viorica Dăncilă, premierul social-democrat a decis să arate că este o doamnă de fier şi a revocat mai mulţi responsabili. Dar, scrie Le Monde, Viorica Dăncilă nu este deloc într-o postură favorabilă.
Candidată la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în noiembrie, ea îl va întâlni pe actualul preşedinte, Klaus Iohannis care îşi doreşte un al doilea mandat. Potrivit unui sondaj IMAS publicat pe 6 august, Klaus Iohannis ar obţine aproximativ 42% din intenţiile de vot în timp ce Viorica Dăncilă cu greu ar obţine 7,5% din voturi.
Scandalul declanşat de decesul Alexandrei este un dezastru pentru social-democraţi, care, controlează guvernul şi au majoritatea în Parlament. Afacerea scoate la iveală cât de slabe sunt instituţiile judiciare. Nepotismul şi corupţia şi-au atins apogeul de când Partidul Social Democrat a ajuns la putere în 2016. Pentru a salva mai mulţi oameni politici anchetaţi pentru corupţie, printre care şi fostul şef al PSD, Liviu Dragnea, guvernul şi majoritatea parlamentară au lansat o ofensivă împotriva justiţiei.
Si adaugă: moartea Alexandrei indică eşecul clasei politice româneşti.
Tipătul Alexandrei este resimţit în conştiinţa românilor, care, continuă să protesteze împotriva unei clase politice debranşate de la realitate. Aceşti manifestanţi s-au solidarizat cu tinerii procurori de la Parchetul Naţional Anticorupţie care au condus un fel de operaţiune «mâni curate», pentru a curăţa clasa politică.
Citeste si: Florin Zamfirescu e convins că autorităţile ascund adevărul în cazul crimelor de la Caracal
Iar cea care a condus întreaga operaţiune, Laura Codruta Kövesi, s-a făcut remarcată la Bruxelles şi este ea cea care va prelua şefia viitorului Parchet european, scrie Le Monde.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în opoziţie, a acuzat guvernul că este responsabil moral de această tragedie, prin încălcarea legilor. «Avem nevoie de un guvern care să apere românii aşa cum este cazul pentru toţi cetăţenii europeni», a declarat şeful de la Palatul Cotroceni.
Bătălia Alexandrei pentru a-şi salva viaţa a eşuat, dar bătălia politică de abia acum începe, conchide Le Monde.
Sursa: rfi.ro.