O nouă lege a fost adoptată! De mâine toți salariații trebuie să afle asta
O nouă lege a fost adoptată! De mâine toți salariații trebuie să afle asta. Este vorba despre legea care introduce amenzi între 1.000 şi 20.000 lei pentru discriminarea sau concedierea salariaţilor pe motive etnice, religioase, de rasă, trăsături genetice, orientare sexuală sau opţiune politică.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 privind Codul muncii, informează Administraţia Prezidenţială. Conform actului normativ, vor fi introduse amenzi între 1.000 şi 20.000 de lei pentru discriminarea sau concedierea salariaţilor pe motive de rasă, de etnie, religioase, de cetăţenie, trăsături genetice, origine socială, sex, orientare sexuală, handicap, vârstă, boală cronică, infectare cu HIV, opţiune politică, activitate sindicală sau apartenenţă la o categorie defavorizată.
„Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă”, arată actul normativ promulgat de şeful statului.
O nouă lege a fost adoptată! De mâine toți salariații trebuie să afle asta
Hărţuirea constă în orice tip de comportament care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, potrivit sursei citate.
Legea mai prevede că este „discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii”.
Totodată, „discriminarea prin asociere constă din orice act sau faptă de discriminare săvârşită împotriva unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit acestor criterii, este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe
persoane aparţinând unei astfel de categorii de persoane”.
De asemenea, este interzisă concedierea salariaţilor „pe criterii de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată”.
Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în lege va fi sancţionată cu amendă de la 1.000
lei la 20.000 de lei, mai prevede legea promulgată de preşedintele Iohannis.
În schimb, „ nu constituie discriminare excluderea, deosebirea, restricţia sau preferinţa în privinţa unui anumit loc de muncă în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale”,
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputaţii PSD Andrei Pop şi Petre-Florin Manole şi susţinută de către parlamentari de la PNL, ALDE, unul PMP, neafiliaţi şi de la minorităţi.