Liviu Dragnea este în pericol să piardă şefia PSD! Cine este noul candidat pentru funcţia de preşedinte în Congresul pe care-l pune deja la cale în secret!
Deşi sondajele nu-l dau ca favorit în lupta pentru alegerile prezidenţiale, Liviu Dragnea a dovedit că are resurse nebănuite când vine vorba de strategii câştigătoare.
“Desigur că în această ecuaţie a puterii, el nu defilează singur, ci are un sprijin consistent din partea unor personaje, despre care vom vorbi cu altă ocazie. Acum mă voi concentra pe următorul puci, la care deja începe să se toarne fundaţia. Că urma excluderea lui Adrian Ţuţuianu din partid era evident pentru toată lumea. Politicianul care se visa un fel de Putin în mocirlă a fost executat rapid de colegi, după ce aceştia au aflat ceea ce noi, cei originari din Dâmboviţa, ştiam demult.
Mai exact că şterge cu ei pe jos regulat şi că se dă mare cu prietenii fictive cu ambasadori de marcă precum Hans Klemm sau şefi de servicii secrete, despre care spune el tuturor „îl protejează”. Basmele lui au prins la primarii mai slabi de înger, dar asta nu l-a impresionat pe Dragnea, care de data aceasta nu l-a mai iertat. ”, se scrie într-un editorial din Evenimentul zilei.
“Revenind la excluderi. Surpriza a fost când discretul Marian Neacşu s-a trezit peste noapte scos din joc, deşi era al treilea om din PSD. Pe surse, s-a aruncat informaţia conform căreia, acesta l-ar fi salvat pe ministrul Tudorel Toader de la remaniere, anulând practic moţiunea depusă de Opoziţie împotriva acestuia. Şi de aici, supărarea lui Liviu Dragnea. În realitate, situaţia este mult mai complexă. Conform unor surse, Marian Neacşu a reuşit să-şi clădească relaţii foarte solide cu membri de bază ai PSD, câştigându-le încrederea şi simpatia.
În cercurile restrânse, numele lui a apărut chiar şi ca propunere pentru prezidenţiale. Fiind într-o criză acută de lideri social-democraţi, varianta Neacşu ca înlocuitor al lui Liviu Dragnea a început să fie din ce în ce mai mult răspândită în organizaţiile din teritoriu, lucru care ar fi ajuns şi la urechile actualului lider al PSD”, se mai scrie despre situaţia din PSD.
“Imagine curată, susţinere puternică din partea unor grupuri de interese importante, Neacşu reprezenta un pericol major pentru Liviu Dragnea.
Pentru că a dorit să taie răul de la rădăcină, preşedintele PSD s-a hotărât să nu mai rişte nimic şi l-a executat, povestesc surse foarte credibile din anturajul Puterii. Ceea ce încă el nu ştie este că Marian Neacşu îşi continuă planul chiar şi din afara PSD şi îşi cultivă relaţiile care au luat naştere în ultima perioadă. În linişte, acesta, împreună cu alţi socialdemocraţi, încă membri de bază în PSD, pregătesc un altfel de puci… mai exact un Congres, care să-l ia prin surprindere pe Liviu Dragnea şi unde Neacşu va candida, chiar dacă nu personal, ci printr-un tânăr intermediar. Chiar dacă este exclus din partid, el se va afla în spatele unui pion şi odată recâştigată puterea, va redeveni membru PSD şi viitor preşedinte executiv. Adică cel care va coordona din umbră tot ce mişcă, pe modelul Dragnea – Ponta, din trecut. Cel puţin acesta este planul conceput în laboratoarele puciste, conform surselor mele. Rămâne de văzut cum va contracara Dragnea şi acest atac care i se pregăteşte. Ne pregătim pentru Greu de Ucis 5. Serialul continuă.”, se încheie editorialul.