"Decizia plecarii dintr-un partid – mai ales unul la constructia caruia ai contribuit- nu e niciodata simpla. Niciunul dintre noi, tinerii din organizatia Valcea, nu si-ar fi dorit sa fie nevoit sa paraseasca ALDE, un partid de care ne leaga eforturi personale si sute de ore de munca voluntara, precum si unele bucurii. Cu toate acestea, am intregul sprijin al organizatiei pe are o conduc atunci cand afirm ca demisia noastra, in bloc, este consecinta directa a dezinteresului pe care conducerea partidului l-a manifestat fata de tineri", transmite presedintele filialei de tineret ALDE, Daniel Cimpeanu.

El acuza ca tinerii nu au niciun cuvant de spus in organizatie, iar proiectele lor nu au fost folosite de catre liderii judeteni, in conditiile in care singurii tineri care conteaza "sunt cei aflati in prag de pensie sau deja pensionari".

"Acesteasunt motivele pentru care, impreuna cu toti colegii mei din organizatia de tineret ALDE Valcea, am luat decizia de a parasi acest partid. Ca o previziun epersonala, am convingerea ca, in viitorul apropiat, singurii tineri ramasi in ALDE vor fi cei care, prin diferite legaturi mai putin stiute, sunt conectati direct la presedintele filialei valcene", mai spune el.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Cimpeanu precizeaza ca intreaga filiala va merge la PNL, pentru ca listele de parlamentari ALDE "abunda de traseisti".

"Pentru orice om cu principii si logica, modul in care PNL a decis sa promoveze nu doar tineri, dar si reputati specialisti care nu au mai facut politica anterior, e mai mult decat relevant. Multi tineri bine pregatiti, multi profesionisti dinmediul academic sau din societatea civila si, foarte important, niciun om cu probleme penale, aceasta este descrierea corecta a listelor PNL, complet diferite de oferta electorala a ALDE", conchide fostul lider TLDE Valcea.

in luna octombrie, vicepresedintele Tineretului ALDE Elena Alecu si Andrei Timis, membru in conducerea TLDE, si-au anuntat demisiile din partid, acuzandu-l pe Calin Popescu Tariceanu ca promoveaza ”politicieni penali”. Ei sustin ca vorbesc in numele tinerilor din mai multe organizatii ale partidului.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si