In articol:
- Lucian Duță, 6 ani de închisoare pentru 6,3 milioane euro mită
- Cardul național de sănătate, motiv de îmbogățire pentru Lucian Duță
UPDATE. Poliţia Română a anunţat că Lucian Duţă s-a predat la Secția 2 Poliție din Capitală.
"Având în vedere decizia instanţei, astăzi, 25 iulie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 6 ani, pentru săvârşirea în formă continuată a
Lucian Duță, 6 ani de închisoare pentru 6,3 milioane euro mită
Medicul Lucian Duţă, fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în guvernarea PDL, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani de închisoare cu executare.
Curtea de Apel București a menținut condamnarea pronunțată de Tribunalul București în noiembrie 2020.
Instanța a menținut și decizia tribunalului privind confiscarea sumei de 6.300.000 euro de la Lucian Duţă.
Cardul național de sănătate, motiv de îmbogățire pentru Lucian Duță
Lucian Duță a fost acuzat de DNA că ar fi primit mită de 6,3 milioane euro în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software, pentru implementarea cardului de sănătate.
Citeste si: Român căutat de Interpol în Argentina. Gheorghe s-a ascuns la familia partenerei sale. Ce l-a dat de gol
În primă instanță, tribunalul București a dispus menţinerea sechestrului pe suma de 2.183.820
În plus, fusese instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor lui Duţă, prezente şi viitoare, în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul sechestrului).
Lucian Duță a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018. DNA l-a acuzat pe Duţă de luare de mită în formă continuată. Fostul şef al CNAS este acuzat că ar fi primit o mită de 6,3 milioane de euro cash sau direct în contul din Elveţia al unei firme off-shore.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
DNA mai susţinea atunci că Lucian Duţă ar fi primit mită în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.