Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. Investiția, gestionată de Consiliul Județean Caraș-Severin, a presupus o serie de lucrări extinse pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere în zona menționată.

Acestea au inclus implementarea unei structuri rutiere noi pentru carosabil, amenajarea acostamentelor, instalarea elementelor pentru scurgerea apelor, decolmatarea podețelor, înlocuirea podețelor existente, precum și construirea de șanțuri și rigole.

"Lucrările constau în execuția unei structuri rutiere noi pe toată suprafața carosabilă, șanțuri, podețe, acostamente și semnalizare rutieră orizontală și verticală.

Pe același drum județean avem în derulare, în diferite stadii, alte două poiecte PNDL. Este vorba despre DJ 608B Constantin Daicoviciu – Copăcele, cu o valoare de 16,4 milioane de lei (3,6 milioane de euro), pe care s-au efectuat deja lucrări de decopertare și Modernizare DJ 608B, Copăcele – Zorlencior, ce are o valoare de 27 de milioane de lei (aproximativ 5,7 milioane de euro)", a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Drumuri, Mădălina Cotoc.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Proiectul, aprobat în anul 2019, a fost demarat în 2020, iar valoarea totală a investiției s-a ridicat la suma de 30.565.198,30 lei.

Autoritățile speră că noile drumuri vor impulsiona turismul local

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a subliniat importanța finalizării acestor lucrări nu doar pentru comunitatea locală, ci și pentru turiștii care vizitează județul.

Acesta a evidențiat consecvența și colaborarea eficientă care au stat la baza succesului proiectului.

"Finalizarea lucrărilor este importantă și pentru localnici, dar și pentru turiștii care vizitează județul nostru. Am demonstrat că prin consecvență și bună colaborare putem realiza toate lucrările pe care ni le propunem, în beneficiul locuitorilor județului și al celor care ne vizitează", a adăugat Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin.

La finalul lucrărilor pe cele 3 tronsoane de drum, cetățenii din localitățile Constantin Daicoviciu, Mâtnicu Mare, Copăcele, Ohaba Mâtnic, Zorlencior și Zorlențu Mare vor beneficia de peste 25 de km de drum modernizat, cu o valoare de aproximativ 11 milioane de euro.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si