Ludovic Orban, mesaj pentru eroii neamului: "Dovada cea mai mare de respect..."
Premierul Ludovic Orban afirmă că ''dovada cea mai mare de respect'' faţă de eroii neamului este atragerea tinerilor spre cunoaşterea istoriei şi aprecierea exemplului de dăruire şi curaj al celor care s-au jertfit pentru idealurile românilor.
"Astăzi, o zi atât de importantă din calendarul creştin-ortodox, în care sărbătorim praznicul Înălţării Domnului, o dedicăm şi eroilor, ostaşilor şi tuturor celor care au scris istoria României prin propriul sacrificiu, pe câmpul de luptă, în lagăre sau în temniţele comuniste, apărând libertatea, credinţa strămoşească, pământul ţării şi idealul de unitate al românilor. Omagiem sacrificiul lor înălţător şi le păstrăm vie amintirea prin ceremoniile intrate în tradiţie cu acest prilej.
O rugăciune, un gând, o lumânare aprinsă în memoria lor, grija faţă de morminte şi monumentele comemorative ridicate în cinstea lor sunt modul nostru de a ne exprima astăzi recunoştinţa faţă de ceea ce eroii neamului au făcut cu gândul la generaţiile care aveau să le urmeze", declară Orban în mesajul său, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Atragerea tinerilor spre cunoaşterea istoriei
Premierul adaugă că dovada cea mai mare de respect faţă de eroi este atragerea tinerilor spre cunoaşterea istoriei.
"Consider însă că dovada cea mai mare de respect faţă de toţi aceşti eroi este ca noi, la rândul nostru, să-i atragem pe tineri să cunoască istoria şi să aprecieze exemplul de dăruire şi curaj al celor care s-au jertfit pentru idealurile românilor. Cu arma în mână pe câmpul de luptă sau din frigul şi întunericul temniţelor în care au fost închişi pentru că au militat pentru libertate şi democraţie, eroii secolelor şi deceniilor trecute au avut grijă de viitorul ţării", afirmă Orban.
El adaugă că "istoria este scrisă acum şi de eroii căzuţi la datorie în teatrele de operaţiuni din diferite zone de conflict ale lumii", unde au reprezentat cu cinste România în cadrul unor misiuni desfăşurate sub egida NATO, ONU sau a UE, precum şi de toţi cei care şi-au pierdut viaţa salvându-şi semenii.
"Le închinăm tuturor această zi de mare sărbătoare creştinească, după datina străbună şi orânduirea Bisericii Ortodoxe Române, cu tot respectul cuvenit pe măsura sacrificiului lor. Odihnă în pace, tuturor eroilor neamului!", afirmă Orban.