Ludovic Orban anunță că sunt necesare mai multe cadre medicale în spitale
"Acum e un moment important pe care n-avem cum să-l pierdem. E examenul celor care termină rezidenţiatul şi acolo intenţionăm să găsim o soluţie să-i angajăm pe toţi cei care au terminat rezidenţiatul şi au luat examenul, să intre în acest dispozitiv de luptă, pentru că asta ne-ar furniza cadre medicale suplimentare de care avem nevoie ca de aer.
Noi n-avem probleme de paturi, de tot ce înseamnă dispozitive- injectomate, ventilatoare. Cu siguranţă aceste echipamente există, există peste capacitate. Limita mai degrabă provine din capacitatea de a mobiliza suficient personal pentru a menţine funcţionalitatea. Noi avem şi acum secţii ATI care nu lucrează la capacitatea maximă- sunt inclusiv în spitale COVID cu experienţă, pentru că nu au suficient personal să deservească paturile suplimentar", a declarat Ludovic Orban, la B1 TV.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Având în vedere numărul de paturi pentru pacienţii COVID-19, direcţiile de sănătate publică au cerut spitalelor non-COVID crearea de noi saloane şi circuite separate unde să poată fi trataţi cei infectaţi cu COVID-19, a mai adăugat Ludovic Orban.
Privind cadrele medicale, Ludovic Orban a precizat că în ultima perioadă s-a apelat la foarte multe detaşări pentru a putea acoperi necesarul din câteva spitale.