Şi-au dedicat viaţa pentru a salva oamenii şi asta fac. Atunci când nu sunt în misiune, aceşti pompieri lucrează de zor pentru a oferi unei familii un adăpost deasupra capului. Un tată rămas singur să îşi crească copiii plânge de fericire.
Cei mici se bucură, deşi nu prea înţeleg ce se întâmplă în viaţa lor.
"Ne mai ajută bunica să facem mâncare sau să spălăm. Nu ne e dor de mama. Tata are grijă de noi", este mesajul la unison transmis de cei mici.
În curând se vor muta în casă nouă, de acest lucru se ocupă personal mai mulţi pompieri voluntari. "Noi, când plecăm să stingem incendiile avem o vorbă. Plecăm toţi, ne întoarcem toţi. Aşa şi acum. E un sentiment plăcut să ştim că putem să ajutăm şi o facem cu plăcere", ne-a mărturisit unul dintre bărbaţii care a devenit înger păzitor pentru această familie.
Povestea emoţionată o poţi vedea pe larg, diseară, de la 18:45, la Ştirile Kanal D!